Inventarierea patrimoniului – obligatie impusa de Legea contabilitatii

Obligatia inventarierii patrimoniului este prevazuta in Legea contabilitatii nr. 82/1992.
Astfel, potrivit Art. 7 alin. 1, „Persoanele prevazute (…) au obligatia sa efectueze inventarierea generala a elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute la inceputul activitatii, cel putin o data in cursul exercitiului financiar, precum si in cazul fuziunii, divizarii sau lichidarii si in alte situatii prevazute de lege.

Persoanele la care se face referire mai sus sunt enumerate in Legea contabilitatii, fiind vorba de:
– Societatile comerciale, societati/companii nationale, regii autonome, institute nationale de cercetare-dezvoltare, societati cooperatiste si alte persoane juridice;
– Institutii publice, asociatiile si alte persoane juridice cu si fara scop patrimonial;
– Subunitati fara personalitate juridica, cu sediul in strainatate, care apartin persoanelor prevazute anterior, cu sediul in Romania, precum si subunitatile fara personalitate juridica din Romania care apartin unor persoane juridice cu sediul in strainatate au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi;
– Organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevazute in legislatia pietei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat si alte entitati organizate pe baza Codului civil;
– Persoanele fizice care desfasoara activitati producatoare de venituri.

Rezultatele inventarierii trebuie reflectate in contabilitate, prin inregistrarea eventualelor diferente constatate intre situatia faptica si situatia scriptica, aceasta fiind tot o obligatie legala a contribuabilului.

Obligatia impusa de Reglementarile contabile nationale

Totodata, obligatia efectuarii inventarierii este prevazuta si in OMFP nr. 1.802/2014 (ordinul a inlocuit, incepand cu 1 ianuarie 2015, OMFP 3.055/2009) pentru aprobarea reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, potrivit caruia:
„In scopul intocmirii situatiilor financiare anuale, entitatile trebuie sa procedeze la inventarierea si evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii.”

Obligatia impusa de nevoia de informare

Dincolo de prevederile legale si sanctiunile aplicabile privind obligativitatea inventarierii patrimoniului, fiecare entitate are nevoie sa-si asigure conformitatea datelor reale cu cele din contabilitate. Mai mult decat atat, trebuie pus mare accent pe valoarea elementelor care compun patrimoniul unei entitati, pentru a preintampina eventuale deprecieri care ar permite o supraevaluare a elementelor de activ sau o subevaluare a elementelor de capitaluri proprii si datorii. S-ar putea denatura asadar pozitia reala a societatii, masurata pe baza situatiilor financiare.
Datele eronate pot influenta utilizatorii de informatii financiare in luarea deciziilor.
Din acest motiv, inventarierea (inventariere fizica si evaluare) asigura conformitarea datelor cuprinse in situatiile financiare cu realitatea specifica societatii.

Cateva elemente generale legate de procesul de inventariere

In scopul intocmirii situatiilor financiare anuale, entitatile trebuie sa procedeze la inventarierea si evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii.

In situatiile financiare anuale, elementele de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se reflecta si se evalueaza la valoarea contabila, pusa de acord cu rezultatele inventarierii.

Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, dupa caz, la data la care aceasta se efectueaza.

Inventarierea are ca scop principal stabilirea situatiei reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii ale fiecarei entitati, precum si a bunurilor si valorilor detinute cu orice titlu, apartinand altor persoane juridice sau fizice, in vederea intocmirii situatiilor financiare anuale care trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei financiare si a performantei entitatii pentru respectivul exercitiu financiar.

In cazul in care, in situatiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de natura activelor dintr-o gestiune, aceasta poate tine loc de inventariere anuala, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligatia gestionarii entitatii, cu respectarea prevederilor pct. 4 alin. (4).

Inventarierea anuala a elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se face, de regula, cu ocazia incheierii exercitiului financiar, avandu-se in vedere si specificul activitatii fiecarei entitati.

In scopul efectuarii inventarierii, conducerea entitatii trebuie sa stabileasca proceduri proprii, cu respectarea prevederilor legale.

In vederea efectuarii inventarierii, responsabilii cu gestiunea patrimoniului aproba proceduri scrise, adaptate specificului activitatii, pe care le aduc la cunostinta comisiilor de inventariere in vederea insusirii regulilor specifice procesului pe care urmeaza a-l realiza.

Ca regula generala (de la care exista si exceptii), inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se efectueaza de catre comisii de inventariere, numite prin decizie scrisa, emisa de persoanele responsabile cu gestiunea patrimoniului.

In decizia de numire se mentioneaza in mod obligatoriu:
- componenta comisiei (numele presedintelui si membrilor comisiei);
– modul de efectuare a inventarierii;
– metoda de inventariere utilizata;
– gestiunea supusa inventarierii;
– datele de incepere si de terminare a operatiunilor.

Exceptia invocata mai sus presupune ca la entitatile al caror numar de salariati este redus, inventarierea poate fi efectuata de catre o singura persoana.

Comisiile de inventariere
Pentru desfasurarea in bune conditii a operatiunilor de inventariere, in comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregatire corespunzatoare economica, tehnica si care sa asigure efectuarea corecta si la timp a inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, inclusiv evaluarea lor conform reglementarilor contabile aplicabile.

Comisia centrala de inventariere
Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de catre o comisie centrala, numita, de asemenea prin decizie scrisa, emisa de persoanele insarcinate cu gestiunea patrimoniului. Comisia centrala de inventariere are sarcina sa organizeze, sa instruiasca, sa supravegheze si sa controleze modul de efectuare a operatiunilor de inventariere. Comisia centrala de inventariere raspunde de efectuarea tuturor lucrarilor de inventariere, potrivit prevederilor legale.

Externalizarea procesului de inventariere
Inventarierea si evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se pot efectua atat cu salariati proprii, cat si pe baza de contracte de prestari de servicii incheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregatire corespunzatoare.

Masuri premergatoare procesului de inventariere sarcinile responsabililor cu gestiunea patrimoniului

In vederea bunei desfasurari a operatiunilor de inventariere, responsabilii cu gestiunea patrimoniului au obligatia sa ia masuri pentru crearea conditiilor corespunzatoare de lucru comisiei de inventariere, prin:
– organizarea depozitarii bunurilor grupate pe sorto-tipo-dimensiuni, codificarea acestora si intocmirea etichetelor de raft;
– tinerea la zi a evidentei tehnico-operative la gestiuni si a celei contabile si efectuarea confruntarii datelor din aceste evidente;
– participarea intregii comisii de inventariere la lucrarile de inventariere;
– asigurarea personalului necesar pentru manipularea bunurilor care se inventariaza, respectiv pentru sortare, asezare, cantarire, masurare, numarare etc.;
– asigurarea participarii la identificarea bunurilor inventariate (calitate, sort, pret etc.) si la evaluarea lor, conform reglementarilor contabile aplicabile, a unor specialisti din entitate sau din afara acesteia, la solicitarea presedintelui comisiei de inventariere. Aceste persoane au obligatia de a semna listele de inventariere pentru atestarea datelor inscrise;
– dotarea gestiunii cu aparate si instrumente adecvate si in numar suficient pentru masurare, cantarire, cu cititoare de coduri de bare etc., cu mijloace de identificare (cataloage, mostre, sonde etc.), precum si cu birotica necesara;
– dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul si de sigilare a spatiilor inventariate;
– asigurarea protectiei membrilor comisiei de inventariere in conformitate cu normele de protectie a muncii;
– asigurarea securitatii usilor, ferestrelor, portilor etc. de la magazine, depozite, gestiuni etc.

Astfel, trebuie sa existe asigurari, inaintea inceperii procedurilor de inventariere, ca pentru fiecare element patrimonial de natura activelor este desemnat un responsabil.

Atribuirea raspunderii gestiunii patrimoniului uneia sau mai multor persoane depinde in mare parte de marimea societatii.

Astfel, daca in general inventarierea patrimoniului se realizeaza de catre o comisie de inventariere, special numita in acest sens, la entitatile al caror numar de salariati este redus, inventarierea poate fi efectuata de catre o singura persoana. In aceasta situatie, raspunderea pentru corectitudinea inventarierii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective.

Totodata, desi cand vorbim de inventariere ne referim in special la data de sfarsit a exercitiului financiar (cel mai adesea anul calendaristic), la entitatile cu activitate complexa, bunurile pot fi inventariate si inaintea datei de incheiere a exercitiului financiar, cu conditia asigurarii valorificarii si cuprinderii rezultatelor inventarierii in situatiile financiare anuale intocmite pentru exercitiul financiar respectiv.

Exemplu:
Din cauza volumului, dar si a numarului mare de produse, inventarierea pentru marfurile unei societati s-a stabilit a se realiza la data de 30 noiembrie data la care toate cantitatile au fost identificate si comparate cu datele scriptice din contabilitate. La aceasta data trebuie efectuate ajustarile rezultate urmare a eventualelor diferente constatate intre situatia faptica si cea scriptica din contabilitate.

Mai mult decat atat, valoarea stocurilor faptice inventariate si inscrise in listele de inventariere trebuie actualizata cu intrarile si iesirile de bunuri din perioada cuprinsa intre data inventarierii (in exemplul nostru 30 noiembrie) si data incheierii exercitiului financiar.

Asadar, rezultatele inventarierii se cuprind astfel in situatiile financiare intocmite pentru data de 31 decembrie.
O situatie aparte se intalneste in cazul entitatilor care, potrivit legii contabilitatii, au stabilit exercitiul financiar diferit de anul calendaristic. Spre exemplu, anul financiar liber ales, care are la baza regula grupului, este cuprins intre 1 martie si 28/29 februarie anul urmator. In cazul acestor entitati, inventarierea trebuie organizata si efectuata astfel incat rezultatele acesteia sa fie cuprinse in situatiile financiare intocmite pentru exercitiul financiar stabilit.