Ordin nr. 2321 din 16/07/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
procedura de acordare a amanarii la plata a obligatiilor fiscale neachitate la
termen, administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala
Potrivit ordinului, amanarea la plata se acorda pentru obligatiile fiscale
administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala si neachitate la
termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, precum si pentru
majorarile de intarziere aferente acestora.
Amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen se acorda la
cererea contribuabililor, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma
de proprietate, modul de organizare si data infiintarii.
Intr-un an calendaristic, amanarea la plata se poate acorda o singura data.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala, acorda amanarea la plata pentru
perioada solicitata de contribuabil, dar care nu poate fi mai mare de 6 luni.
Amanarea la plata nu poate depasi data de 20 decembrie a anului fiscal in care
se acorda.
Amanarea la plata se acorda pe numar de luni, iar termenul incepe sa curga de
la data emiterii deciziei de acordare a amanarii la plata.
Art. 3. - (1) Amanarea la plata se solicita de catre contribuabili in baza unei
cereri depuse la organele fiscale competente.
Amanarea la plata se poate obtine daca acestia indeplinesc cumulativ
urmatoarele conditii:
a) nu inregistreaza obligatii fiscale restante la data de 30 septembrie 2008,
pentru care va consulta si va edita fisa analitica pe platitori la data de 30
septembrie 2008, din care sa rezulte ca la aceasta data aveau toate declaratiile
depuse si nu inregistreaza obligatii fiscale restante.
Daca un contribuabil inregistreaza la data de 30 septembrie 2008 obligatii
fiscale restante, dar are depuse inainte de aceasta data un decont cu suma
negativa de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare si/sau o cerere
de restituire, in curs de solutionare la data depunerii cererii de amanare,
conditia este indeplinita daca:
1. suma obligatiilor fiscale restante este mai mica sau egala cu suma de
rambursat/restituit;
2. sunt indeplinite dispozitiile referitoare la data stingerii in cazul
compensarii conform art. 122 alin. (1) din Codul de procedura fiscala.
Diferentele rezultate in urma solutionarii deconturilor cu suma negativa de TVA
cu optiune de rambursare si/sau a cererilor de restituire se considera obligatii
de plata incepand cu data comunicarii modului de solutionare a acestora, conform
dispozitiilor art. 111 alin. (2) din Codul de procedura fiscala;
b) si-au depus toate declaratiile fiscale conform legii pentru perioada 1
octombrie 2008 si data depunerii cererii de amanare la plata. Dovada depunerii
acestora va fi editata din baza de date a organului fiscal;
c) nu au inscrise fapte in cazierul fiscal pentru care va solicita
compartimentului cu atributii in eliberarea cazierului fiscal informatii privind
existenta sau inexistenta faptelor sanctionate de legile fiscale, financiare,
precum si cele care privesc disciplina financiara;
d) nu s-a atras raspunderea pentru contribuabilii persoane fizice, potrivit
prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si
completarile ulterioare, si/sau nu s-a atras raspunderea solidara pentru
contribuabilii persoane fizice si persoane juridice, potrivit prevederilor art.
27 si 28 din Codul de procedura fiscala. In acest sens, contribuabilul va depune
o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu s-a atras
raspunderea potrivit acestor prevederi legale.
Conditiile prevazute la literele b), c) si d) trebuie indeplinite la data
depunerii cererii. Final