.

28 Ianuarie 2007
contabilitateafirmei.ro
 

DECONTUL SPECIAL DE TAXA PE VALOAREA ADAUGATA (FORMULAR 301)

 

Vreau sa primesc ultimele noutati prin e-mail

Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune noua - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificata

Plaseaza o comanda ...


ORDIN nr. 36/2007 privind decontul special de TVA (formularul 301)- Monitorul Oficial nr.62 / 25 Ianuarie 2007

 Ordin nr. 36/2007
Art. 1. - Se aproba modelul si continutul formularului (301) "Decont special de taxa pe valoarea adaugata", cod MF: 14.13.01.02/s, prevazut in anexa nr. 1.
Art. 2. - Formularul prevazut la art. 1 se completeaza si se depune conform instructiunilor de completare prevazute in anexa nr. 2.
Art. 3. - Caracteristicile de tiparire, modul de difuzare, de utilizare si pastrare a formularului prevazut la art. 1 sunt stabilite in anexa nr. 3.
Art. 4. - Anexele nr. 1-3 fac parte integranta din prezentul ordin.
Art. 5. - Decontul special de TVA prevazut la art. 1 se utilizeaza incepand cu declararea obligatiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2007.
Art. 6. - Directia generala de gestiune a impozitelor si contributiilor si Directia generala de reglementare a colectarii creantelor bugetare din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Directia generala de legislatie impozite indirecte si Directia generala a tehnologiei informatiei din cadrul Ministerului Finantelor Publice, Directia generala de administrare a marilor contribuabili, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti vor lua masuri pentru ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA Nr. 1 – cuprinsa in programul informatic special

ANEXA Nr. 2

INSTRUCTIUNI
de completare a formularului (301) "Decont special de taxa pe valoarea adaugata"

I. Contribuabilii care au obligatia sa depuna decontul special de taxa pe valoarea adaugata
Sectiunea 1 "Achizitii intracomunitare - altele decat mijloacele de transport noi si produsele accizabile" se completeaza numai de catre persoanele inregistrate conform art. 1531 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Codul fiscal, dar neinregistrate conform art. 153 din acelasi cod.
In aceasta categorie se cuprind:
- persoanele impozabile care efectueaza numai livrari de bunuri sau prestari de servicii pentru care taxa nu este deductibila (operatiuni scutite conform art. 141 din Codul fiscal sau supuse regimului special de scutire pentru intreprinderile mici prevazut la art. 152 din acelasi cod), care nu sunt inregistrate in scopuri de TVA si nici nu au obligatia de a se inregistra, conform art. 153 din Codul fiscal, dar care sunt inregistrate conform art. 1531 din acelasi cod;
- persoanele juridice neimpozabile, care sunt inregistrate in scopuri de TVA conform art. 1531 din Codul fiscal.
La aceasta sectiune persoanele mai sus mentionate declara achizitiile intracomunitare, altele decat achizitiile intracomunitare de mijloace de transport noi sau de produse accizabile, precum si achizitiile efectuate in cadrul unei operatiuni triunghiulare pentru care sunt obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei intervine in perioada de raportare*). Nu se inscriu facturile primite pentru plati de avansuri partiale pentru achizitii intracomunitare de bunuri.
Sectiunea a 2-a "Operatiuni prevazute la art. 150 alin. (1) lit. b)-d) si f)-g) din Codul fiscal" se completeaza de catre:
- persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, respectiv de catre persoanele impozabile neinregistrate conform art. 153 din acelasi cod, indiferent daca sunt sau nu sunt inregistrate conform art. 1531 din Codul fiscal, care beneficiaza de serviciile prevazute la art. 133 alin. (2) lit. g) din acelasi cod, daca aceste servicii sunt prestate de o persoana impozabila care nu este stabilita in Romania, chiar daca este inregistrata in scopuri de TVA in Romania, conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal;
- persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, respectiv de catre persoanele impozabile neinregistrate conform art. 153 din acelasi cod, si persoanele juridice neimpozabile, inregistrate conform art. 1531 din Codul fiscal, care beneficiaza de serviciile prevazute la art. 133 alin. (2) lit. c)-f), lit. h) pct. 2 si lit. i) din acelasi cod, daca aceste servicii sunt prestate de o persoana impozabila care nu este stabilita in Romania, chiar daca este inregistrata in scopuri de TVA in Romania, conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal;
- persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, respectiv de catre persoanele impozabile neinregistrate conform art. 153 din acelasi cod, si persoanele juridice neimpozabile, inregistrate conform art. 1531 din Codul fiscal, care au calitatea de beneficiar al livrarilor de gaze naturale sau de energie electrica, in conditiile prevazute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f) din Codul fiscal, daca aceste livrari sunt realizate de o persoana impozabila care nu este stabilita in Romania, chiar daca este inregistrata in scopuri de TVA in Romania conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal;
- persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, respectiv de catre persoanele impozabile neinregistrate conform art. 153 din acelasi cod, si persoanele juridice neimpozabile, indiferent daca sunt sau nu sunt inregistrate conform art. 1531 din Codul fiscal, care incheie regimurile sau situatiile prevazute la art. 144 alin. (1) lit. a) din acelasi cod, sau din cauza carora bunurile ies din regimurile sau situatiile prevazute la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu exceptia situatiei in care are loc un import de bunuri sau o achizitie intracomunitara;
- persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, respectiv de catre persoanele impozabile neinregistrate conform art. 153 din acelasi cod, si persoanele juridice neimpozabile, indiferent daca sunt sau nu sunt inregistrate conform art. 1531 din Codul fiscal, care sunt beneficiare ale unei livrari de bunuri sau prestari de servicii care au loc in Romania conform art. 132 sau 133 din acelasi cod, altele decat cele prevazute la art. 150 alin. (1) lit. b)-e) din Codul fiscal, daca sunt realizate de o persoana impozabila care nu este stabilita in Romania si care nu este inregistrata in Romania conform art. 153 din acelasi cod.
Sectiunea a 3-a "Achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi" se completeaza de catre persoanele care nu sunt inregistrate conform art. 153 din Codul fiscal, indiferent daca sunt sau nu sunt inregistrate conform art. 1531 din acelasi cod, care efectueaza achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi, pentru care exigibilitatea taxei intervine in perioada de raportare*). Nu se inscriu facturile primite pentru plati de avansuri partiale pentru achizitii intracomunitare de bunuri.
Sectiunea a 4-a "Achizitii intracomunitare de produse accizabile" se completeaza de catre persoanele impozabile care nu sunt inregistrate conform art. 153 din Codul fiscal si persoanele juridice neimpozabile, indiferent daca sunt sau nu sunt inregistrate conform art. 1531 din acelasi cod, care efectueaza achizitii intracomunitare de produse accizabile, pentru care exigibilitatea taxei intervine in perioada de raportare*). Nu se inscriu facturile primite pentru plati de avansuri partiale pentru achizitii intracomunitare de bunuri.
II. Depunerea decontului special de taxa pe valoarea adaugata
Decontul special de taxa pe valoarea adaugata se depune la unitatea fiscala in a carei raza teritoriala contribuabilul isi are domiciliul fiscal sau este luat in evidenta fiscala, dupa caz.
Decontul special de taxa pe valoarea adaugata se depune pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea operatiunilor.
Decontul special trebuie depus numai pentru perioadele in care ia nastere exigibilitatea taxei.
Decontul special de taxa pe valoarea adaugata se depune, in format electronic, astfel:
- la registratura organului fiscal competent;
- la posta, prin scrisoare recomandata;
- prin completare pe pagina de internet a Ministerului Finantelor Publice de catre contribuabilii eligibili conform reglementarilor de utilizare a serviciului;
- prin Sistemul Electronic National (SEN).
Formatul electronic depus pe suport electronic va fi insotit de formularul editat de contribuabil cu ajutorul programului de asistenta, semnat si stampilat conform legii.
Formatul se editeaza in doua exemplare:
- un exemplar se depune la unitatea fiscala, impreuna cu suportul electronic;
- un exemplar se pastreaza de contribuabil.
Formatul electronic al decontului special de taxa pe valoarea adaugata se obtine prin folosirea programului de asistenta elaborat de Ministerul Finantelor Publice si se transmite organului competent pe suport electronic.
Programul de asistenta este pus la dispozitie, gratuit, contribuabililor de unitatile fiscale sau poate fi descarcat de pe serverul de web al Ministerului Finantelor Publice, la adresa www.mfinante.ro.
Direct pe site-ul Ministerului Finantelor Publice depun contribuabilii care dispun de un certificat digital eliberat de Ministerul Finantelor Publice.
III. Completarea decontului special
Decontul special de taxa pe valoarea adaugata se completeaza dupa cum urmeaza:
Perioada de raportare:
In rubrica "Luna" se inscrie cu cifre arabe numarul lunii de raportare (de exemplu: 01 pentru ianuarie).
Anul pentru care se completeaza declaratia se inscrie cu cifre arabe, cu 4 caractere (de exemplu: 2007).
Declaratia depusa initial se rectifica prin depunerea unei noi declaratii, pe acelasi format, bifand casuta corespunzatoare de pe formular.
ATENTIE: rectificarea nu este posibila pentru perioade fiscale care au fost supuse inspectiei fiscale sau pentru care este in curs de derulare o inspectie fiscala.
1. Sectiunea "Date de identificare a persoanei impozabile"
Caseta "Cod de identificare fiscala" se completeaza astfel:
- contribuabilii persoane juridice, cu exceptia comerciantilor, asociatiile sau alte entitati fara personalitate juridica, inscriu codul de inregistrare fiscala;
- comerciantii, inclusiv sucursalele comerciantilor care au sediul principal al comertului in strainatate, inscriu codul unic de inregistrare;
- contribuabilii persoane fizice, care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere, inscriu codul de inregistrare fiscala;
- persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA conform art. 1531 din Codul fiscal completeaza codul de identificare atribuit, la inregistrare, de organul fiscal competent;
- persoanele fizice inscriu codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
- persoanele fizice care nu detin cod numeric personal inscriu numarul de identificare fiscala atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Inscrierea cifrelor in caseta se face cu aliniere la dreapta.
Prima casuta, rezervata atributului "RO" se completeaza numai de catre persoanele inregistrate in scopuri de TVA, conform art. 1531 din Codul fiscal.
Caseta "Denumirea platitorului" se completeaza cu denumirea persoanei juridice, asociatiei sau a entitatii fara personalitate juridica ori cu numele si prenumele persoanei fizice, dupa caz.
Caseta "Domiciliu fiscal" se completeaza cu datele privind adresa domiciliului fiscal (sediul social, sediul sau domiciliul fiscal, dupa caz) al contribuabilului.
Caseta "Persoane care nu sunt inregistrate in scopuri de TVA" se bifeaza de catre persoanele care nu sunt inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531 din Codul fiscal.
Caseta "Persoane care sunt inregistrate conform art. 1531 din Codul fiscal numai pentru achizitii intracomunitare" se bifeaza de catre persoanele impozabile si persoanele juridice neimpozabile inregistrate in scopuri de TVA, conform art. 1531 din Codul fiscal.
2. Sectiunea "Date privind obligatia de plata" In coloana 1 din cele 4 sectiuni "Document/numar/data" se inscriu numarul si data facturii primite de catre beneficiarul operatiunilor respective sau, dupa caz, numarul si data autofacturii emise de catre beneficiari, potrivit prevederilor art. 1551 alin. (1) din Codul fiscal.
In coloana 2 din cele 4 sectiuni "Valoare in valuta" se inscrie valoarea in valuta consemnata in documentul inscris in coloana 1.
In coloana 3 din cele 4 sectiuni "Tip valuta" se mentioneaza tipul valutei (de exemplu: USD, euro etc.) in care este exprimata valoarea din documentul inscris in coloana 1.
In coloana 4 din cele 4 sectiuni "Curs de schimb" se completeaza ultimul curs de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectueaza decontarile, din data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operatiunile declarate.
In coloana 5 din cele 4 sectiuni "Baza de impozitare": se calculeaza coloana 2 x coloana 4.
In coloana 6 din cele 4 sectiuni "TVA datorat": se calculeaza coloana 5 x cota de TVA.

*) Exista o relatie clara intre faptul generator in cazul unei livrari intracomunitare de bunuri si faptul generator in cazul unei achizitii intracomunitare de bunuri, care intervine in acelasi moment, respectiv in momentul livrarii de bunuri.
Pentru a evita orice neconcordanta intre livrarile intracomunitare de bunuri, scutite de TVA in statul membru de origine si achizitiile intracomunitare, evidentiate in decontul special de TVA si in declaratia recapitulativa pentru achizitii intracomunitare, in statul membru de destinatie, momentul exigibilitatii taxei intervine:
- in a cincisprezecea zi a lunii urmatoare celei in care a avut loc faptul generator, respectiv livrarea; sau
- daca a fost emisa o factura pentru livrarea respectiva catre persoana care cumpara bunurile, cu exceptia facturilor pentru incasarea de avansuri partiale, inainte de data de 15 a lunii urmatoare lunii in care a intervenit faptul generator, respectiv livrarea, exigibilitatea taxei intervine la data emiterii acestei facturi, atat pentru livrari intracomunitare, cat si pentru achizitiile intracomunitare.
Se poate face astfel o corelare intre livrarile intracomunitare efectuate in statul membru de origine si achizitiile intracomunitare efectuate in Romania, pentru trimestrul II al anului 2007.

ANEXA Nr. 3

CARACTERISTICILE DE TIPARIRE
modul de difuzare, de utilizare si pastrare a formularului (301) "Decont special de taxa pe valoarea adaugata"

Denumirea formularului: Decont special de taxa pe valoarea adaugata
Codul MF: 14.13.01.02/s
Formatul: A4/t1
Caracteristicile de tiparire:
- se utilizeaza echipament informatic pentru completare si editare, cu ajutorul programului de asistenta pus la dispozitie gratuit de catre unitatile fiscale teritoriale.
Se difuzeaza: gratuit.
Se utilizeaza la: declararea taxei pe valoarea adaugata.
Se intocmeste de: persoanele prevazute la art. 1563 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
Circula: - in format electronic, la organul fiscal in a carui raza teritoriala platitorul de taxa pe valoarea adaugata isi are domiciliul;
- in format hartie, in 2 exemplare listate, semnate si stampilate, potrivit legii, din care:
• un exemplar la contribuabil;
• un exemplar la organul fiscal.
Se pastreaza: - formatul electronic, in arhiva de documente electronice;
- formatul pe hartie, la dosarul fiscal al contribuabilului.

 

Categorii: declaratii fiscale | tva | contabilitate

Cuvinte cheie: decontul special de taxa pe valoare adaugata | formularul 301 | monitorul oficial nr.62 din 25 ianuarie 2007

 
 

 

  Ultimele discutii in forum 

RUSU IULIU DOREL
10 Nov - 17:27
Olimpia
4 Dec - 16:11
Claudia
13 Feb - 13:05
viorel55
26 Nov - 12:31

viorel55
19 Nov - 20:13

viorel55
21 Oct - 11:44
viorel55
13 Oct - 09:41
ungur diana
25 Oct - 15:22
 
 
 
 
 

        Top

 


Google analytics