.

19 Ianuarie 2004
contabilitateafirmei.ro
 

Repartizarea profitului net pe destinatii la agentii economici

 

Vreau sa primesc ultimele noutati prin e-mail

Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune noua - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificata

Plaseaza o comanda ...


I. Pentru societatile comerciale care aplica Reglementarile contabile armonizate cu directivele europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, tratamentul contabil deriva din:
• IAS 10 “Evenimente ulterioare datei bilantului”, paragrafele 11 si 12 care prevad: dividendele propuse sau declarate dupa data bilantului nu trebuie sa se recunoasca ca datorie la data bilantului;
• Paragraful 12 din IAS 10 invoca IAS 1 “Prezentarea situatiilor financiare”, care cere ca o intreprindere sa prezinte valoarea dividendelor ce au fost propuse sau declarate dupa data bilantului, dar inainte ca situatiile financiare sa fie autorizate pentru depunere.

Conform IAS 1, informatiile furnizate in situatiile financiare privind dividendele, sunt permise:
1. fie in bilant ca o componenta separata a capitalurilor proprii;
2. fie in NOTE la Situatiile financiare.
Prin O.M.F.P. nr. 94/2001, pct. 4.6 din Reglementarile contabile armonizate cu directivele europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, informatiile referitoare la dividende se prezinta in NOTA 3 la situatiile financiare (varianta 2).

Acest tratament contabil se circumscrie si celorlalte obligatii ale societatii rezultate din repartizarea profitului net, pentru ca la data bilantului (31 decembrie), intreprinderea nu are nici o obligatie certa privind repartizarea profitului anului curent, aceasta obligatie luand nastere si devenind reala in anul urmator, dupa aprobarea situatiilor financiare anuale de catre Adunarea Generala a Actionarilor sau Consiliul de administratie si stabilirea destinatiilor profitului net.

La data bilantului se evidentiaza in contabilitate doar acele repartizari care se cunosc cu certitudine la acea data, fiind prevazute de lege:
- rezervele legale constituite conform Legii 31/1990 privind societatile comerciale republicata, cu modificarile ulterioare;
- repartizarile care vizeaza facilitatile fiscale.

II. Pentru persoanele juridice care aplica O.M.F.P. nr. 306/2002
La pct. 4.89 din Reglementarile contabile simplificate aprobate prin O.M.F.P. nr. 306/2002, se precizeaza ca dividendele repartizate detinatorilor de capitaluri proprii, propuse sau declarate dupa data bilantului, precum si celelalte repartizari efectuate din profit, nu trebuie recunoscute ca datorie la data bilantului. In acest sens, sumele reprezentand dividende, precum si participarea salariatilor la profit sunt evidentiate in contul 117 “Rezultatul reportat”, iar dupa aprobarea de catre Adunarea Generala a Actionarilor sau Asociatilor a acestor destinatii, sa fie reflectate in conturile corespunzatoare de datorii.

Concluzie:
Reflectarea in contabilitate a repartizarii profitului net se efectueaza in doua etape:

Etapa 1: In bilantul incheiat se prezinta repartizarile efectuate la rezervele legale si alte rezerve reprezentand facilitatile fiscale. Profitul ramas nerepartizat reprezinta profitul amanat la repartizare, acesta urmand a se repartiza pe destinatii la data aprobarii situatiilor financiare de catre Adunarea Generala a Actionarilor sau CA, dupa caz.

La 31.12 anul curent:
129 = % Profit net al anului curent (sold 121)
1061 Rezerva legala constituita conform Legii 31/1990
1068 Rezerve reprezentand facilitati fiscale acordate conform legii
1171
“Rezultatul reportat reprezentand profitul nerepartizat,pierderea nerecuperata” Suma ce urmeaza a fi aprobata in CA si AGA (cu caracter de datorii: dividende, participarea salariatilor la profit)

Pentru cei care aplica O.M.F.P. nr. 306/2002, contul este 117 cu un analitic distinct.
In ianuarie anul n+1:
121 = 129 Profitul net al anului n

Etapa 2: Inregistrarea repartizarii profitului net conform aprobarii de catre AGA sau CA in anul n+1:
1171
(117) = % Profitul net repartizat
457 Dividende
424 Participare salariati la profit


Detinatorii de actiuni (parti sociale) recunosc venitul din dividende atunci cand este stabilit dreptul actionarului de a primi plata conform:
- pentru cei pe O.M.F.P. 94/2001 – IAS 18 “Venituri din activitati curente”;
- pentru cei pe O.M.F.P. 306/2002 – pct. 5.3 din Reglementarile contabile simplificate.
Reflectarea in contabilitate a dreptului actionarului de dividende:
461 (512) = 761, 762

Precizare: modul de reflectare in contabilitate pe etape apare si in Revista Finante Publice si Contabilitate nr. 11-12 pentru lunile noiembrie si decembrie 2003, Articolul “Reflectarea in contabilitate a operatiunilor ocazionate de repartizarea profitului net pe destinatii la agentii economici”.
 

 

Categorii: formulare | contabilitate | formulare

Cuvinte cheie: repartizare profit net la agentii economici | situatii financiare | dividende

 
 

 

  Ultimele discutii in forum 

RUSU IULIU DOREL
10 Nov - 17:27
Olimpia
4 Dec - 16:11
Claudia
13 Feb - 13:05
viorel55
26 Nov - 12:31

viorel55
19 Nov - 20:13

viorel55
21 Oct - 11:44
viorel55
13 Oct - 09:41
ungur diana
25 Oct - 15:22
 
 
 
 
 

        Top

 


Google analytics