.

11 August 2004
contabilitateafirmei.ro
 

PERMISELE DE MUNCA

 

Vreau sa primesc ultimele noutati prin e-mail

Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune noua - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificata

Plaseaza o comanda ...


Data intrarii in vigoare: 3.08.2004
La data intrarii in vigoare a HG 1145/2004 se abroga:
• HG 434/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de eliberare si de anulare a permiselor de munca (M.O. 267/14.06.2000), cu modificarile ulterioare.

- Permisul de munca este documentul oficial care se elibereaza, la cerere, strainilor de catre Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca (art.1 din HG 1145/2004)

- Pentru obtinerea permisului de munca se parcurg urmatoarele etape:
1. Eliberarea avizului favorabil pentru acordarea vizei de lunga sedere pentru angajare in munca de catre Oficiul pentru Migratiei Fortei de Munca (art.4 din HG 1145/2004). Cererea se solutioneaza in 15 zile lucratoare de la depunere si avizul este valabil 3 luni de la data eliberarii. Dosarul pentru obtinerea avizului se depune de angajator si cuprinde o cerere motivata privind necesitatea incadrarii in munca a strainului, insotita de urmatoarele documente:

a) actul constitutiv al societatii comerciale, certificatul de inmatriculare la registrul comertului, dovada din care sa rezulte ca nu s-au operat cereri de inscrirere mentiuni referitoare la existenta unei hotarari judecatoresti definitive pentru savarsirea de infractiuni de catre asociatul unic sau asociati in legatura cu activitatea pe care o desfasoara, si declararea starii de faliment;
b) scrisoare prin care se atesta bonitatea angajatorului, eliberata de banca la care acesta isi are deschis contul;
c) dovezi eliberate de institutiile competente privind achitarea la zi a obligatiilor catre bugetul de stat;
d) atributiile si cerintele postului, dovada selectiei pentru ocuparea postului, facuta de angajator, prin adeverinta eliberata de agentia pentru ocuparea fortei de munca in carei raza teritoriala isi are sediul angajatorul;
e) curriculm vitae al strainului, care sa contina si declaratia pe propria raspundere a acestuia ca nu are antecedente penale, ca este apt de munca din punct de vedere medical si ca are cunostinte minime de limba romana;
f) copia actului de studii necesar pentru incadrarea in functia/ meseria pentru care se solicita eliberarea permisului de munca, tradus in limba romana si legalizat de notarul public;
g) copiile documentelor care atesta pregatirea profesionala obtinuta in afara sistemului de invatamant sau care atesta experienta profesionala, traduse si legalizate;
h) copia documentelui de trecere a frontierei si, dupa caz, copia permisului de sedere in Romania.

2. Solicitarea vizei de lunga sedere pentru angajarea in munca. Viza de lunga sedere pentru angajare in munca sau pentu alte scopuri se acorda strainilor, la cerere, de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei din strainatate, cu aprobarea Ministerului Afacerilor Externe, dupa avizul Autoritatii pentru straini.

- Permisul de munca poate fi eliberat, in limitele legii, in doua moduri (Art.21 introdus prin OG 32/2003):
- La cererea strainilor care indeplinesc conditiile prevazute de lege cu privire la incadrarea in munca si care au aplicata pe documentele de trecere a frontierei viza de lunga sedere pentru angajare in munca sau viza de lunga sedere pentru alte scopuri
- fara a fi necesara obtinerea vizei pentru angajare in munca, dar cu avizul Ministerului de Interne, strainilor aflati in una dintre situatiile urmatoare:
- Provin din state cu care Romania are incheiate acorduri de desfiintare a vizelor pentru trecerea frontierei in acest scop sau pentru care Romania a renuntat unilateral la obligativitatea vizelor;
- Beneficiaza de drept de sedere temporara pentru reintregirea familiei, acordat conform legislatiei in vigoare;
- Beneficiaza de drept de sedere temporara in scop de studii si solicita incadrarea in munca in baza unor contracte individuale de munca cu timp partial, cu program de maxim 4 ore pe zi;
- Sunt membrii de familie – sot, sotie, copii – ai unor cetateni romani cu domiciliul in Romania.

- Permisul de munca se elibereaza de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, pentru o perioada de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii, la cerere, pe noi intervale de cate 12 luni, in cadrul perioadei de valabilitate a pasaportului. (art.7 din HG 1145/2004). Permisul de munca poate fi eliberat/ prelungit si pe perioade de timp diferite de cea preavazuta la art. 4(2) din lege, in baza prevederilor art.4(3) si (4) din lege.

- In perioada 26.04.2004 – 1.01.2007, permisul de munca poate fi eliberat automat la decizia Ministerului Muncii si Solidaritatii sociale persoanelor care urmeaza sa desfasoare in Romania, in baza unui contract individual de munca, activitati cu influente majore asupra dezvoltarii economice (art. (31) si (32) introduse prin Legea 130/2004 la Legea 203/1999)

- Permisul de munca da dreptul titularului sa fie incadrat, pe baza unui contract individual de munca sau in alt mod prevazut de lege, la o singura persoana fizica sau juridica din Romania sau o reprezentanta autorizata din Romania a unei persoane juridice straine (art.1(2) din HG 1145/2004).

- Strainilor incadrati in munca nu le sunt aplicabile prevederile din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003 prin care se limiteaza posibilitatea prelungirii contractelor de munca pe durata determinata. (art. 4 (2) din Legea 203/1999 introdus prin Legea 130/2004) Limitarile la care se face referire din Codul muncii sunt: contractul individual de munca pe durata determinata poate fi incheiat pe o perioada de maxim 18 luni (art. 82 (1)) si poate fi prelungit cu acordul scris al partilor, dar numai inauntrul termenului de 18 luni si de cel mult doua ori consecutiv (art. 80 (3));

- Strainii care au calitatea de asociat la o societate comerciala din Romania nu pot obtine permise de munca in baza vizei de lunga sedere pentru desfasurarea de activitati comerciale. (art.2(4) din HG 1145/2004)

- Pot fi incadrati in munca la persoane fizice sau juridice din Romania, fara permis de munca, urmatoarele categorii (Art.5 modificat integral prin Legea 130/2004):
a) strainii care si-au stabilit, potrivit legii, domiciliul in Romania;
b) cetatenii statelor membre al e UE, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spatiul Economic European si membrii de familie ai acestora – de la 01.01.2007 (cf. Art. 11(2) introdus prin OG 32/2003 la Legea 203/1999).
c) strainii al caror acces pe piata muncii din Romania este reglementat prin acorduri, conventii sau intelegeri bilaterale incheiate de Romania cu alte;
d) strainii care au dobandit o forma de protectie in Romania (lit.d) modificata cu Legea 130/2004 ). Modificarea consta in schimbarea notiunii “statutul de refugiat” cu “o forma de protectie”
e) strainii detasati de catre o companie straina cu sediul pe teritoriul unui stat membru al Organizatiei Mondiale a Comertului la o reprezentanta, sucursala sau filiala a sa, aflata pe teritoriul Romaniei, sau la o societate comerciala, persoana juridica romana, al carei asociat/actionar este compania straina, cu acelasi obiect de activitate, daca fac dovada ca nu sunt in raporturi de munca cu o alta persoana juridica romana;
f) strainii detasati de catre un angajator cu sediul in strainatate la o persoana juridica din Romania, in baza unui contract comercial de prestari servicii incheiat intre cele doua parti;
g) strainii care desfasoara activitati didactice, stiintifice, artisitice sau alte categorii de activitati pecifice, cu caracter temporar, in institutii de profil din Romania, in baza ordinului ministrului de resort;
h) strainii care urmeaza sa desfasoare pe teritoriul Romaniei activitati temporare solicitate de ministere ori de alte organe ale administratiei publice centrale sau locale, sau de autoritati administrative autonome

- Conditii care trebuie respectate in cazul incadrarii in munca pe teritoriul Romaniei a lucratorilor straini (Art.51 introdus prin OG 32/2003 si modificat cu Legea 274/2003):
a) locurile de munca vacante nu pot fi ocupate cu personal roman;
b) lucratorul strain indeplineste conditiile speciale de pregatire profesionala si experienta in activitate, solicitate de angajator si de legislatia in vigoare.
Cetatenii statelor membre ale UE, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spatiul Economic European, strainii prevazuti in legi speciale si cei carora li se poate elibera permisul de munca fara a fi nceseara viza de lunga sedere conform prevederilor art. 21 din Legea 203/1999, pot fi incadrati in munca fara respectarea conditiilor prevazute mai sus. (Art. 52 alin.(3) din Legea 203/1999 introdus prin Legea 130/2004 )

- La eliberarea permisului de munca, titularul trebuie sa achite o taxa in lei care reprezinta echivalentul in lei a 200 dolari SUA, la cursul comunicat de BNR in ziua efectuarii platii. Dovada achitarii taxei si a comisionului prevazute de lege se vor prezenta la data eliberarii permisului (art. 5(3) din HG 1145/2004).

- Permisele de munca pot fi eliberate si in alte situatii si conditii si fara plata taxelor si comisioanelor prevazute in lege, in temeiul prevederilor unor conventii, acorduri, sau intelegeri internationale la care Romania este parte sau prin legi speciale.

- Dosarul pentru eliberare permisului de munca se depune la Oficiul pentru Migrarea Fortei de Munca de catre angajator, si contine urmatoarele documente (art.5 din HG 1145/2004):
a) cererea strainului pentru eliberarea pemisului de munca;
b) documentul de trecere a frontierei al strainului, valabil cel putin un an de la data acordarii vizei de lunga sedere, pe care este aplicata viza de luna sedere pentru angajare in munca sau alte scopuri, in original si copie;
c) certificatul de cazier judiciar din tara de origine a strainului ori alt document de aceiasi valoare juridica, eliberat de autoritatile din acel stat, tradus si legalizat de notarul public, din care sa rezulte ca strainul nu are antecedente penale;
d) actul medical de atestare a starii de sanatate eliberat de institutiile medicale competente din care sa rezulte ca strainul este apt sa fie incadrat in munca;
e) doua fotografii tip BI;
f) documentele necesare obtinerii avizului favorabil din partea Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca, daca intre data inregistrarii cererii pentru obtinerea avizului favorabil si data inregistrarii cererii pentru eliberarea permisului de munca trec mai mult de 60 de zile.

- Timpul de solutionare a cererii: 7 zile lucratoare de la data inregistrarii dosarului (art.5(3) din HG 1145/2004).

- Cererea pentru prelungirea permisului de munca se depune la Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca in cursul ultimei luni de valabilitate a permisului, dar numai tarziu de 10 zile inainte de expirarea perioadei de valabilitate a acestuia si se rezolva in 10 zile lucratoare de la depunere (art.9 din HG 1145/2004). Cererea pentru eliberarea unui nou permis de munca se elibereaza in termen de 15 zile lucratoare de la inregistrarea acesteia (art.14(4) din HG 1145/2004).

- Contractul individual de munca se incheie in maxim 10 zile de la data eliberarii permisului. Contractul se incheie pe durata determinata, numai pe perioada de valabilitate a permisului de munca (art. 10 din HG 1145/2004). Angajatorul trebuie sa detina o copie legalizata a permisului de munca (art.14(1) din HG 1145/2004).

- Strainul are obligatia sa se prezinte la Autoritatea pentru straini, in termen de 5 zile de la incadrarea in munca, pentru a solicita acordarea vizei in vederea eliberarii permisului de sedere temporara in Romania (art.11 din HG 1145/2004).

- Permisul de munca se anuleaza de Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca in urmatoarele cazuri, in termen de 5 zile lucratoare de la (art.12 din HG 1145/2004):

a) solicitarea angajatorului, ca urmare a incetarii din initiativa sa a raportului de munca al strainului sau in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca ca urmare a acordului partilor;
b) solicitarea strainului, ca urmare a incetarii raportului de munca din intiativa acestuia;
c) sesizarea organelor competente, potrivit legislatiei in vigoare, in cazul in care strainul a fost declarat indezirabil, i s-a anulat sau revocat dreptul de sedere in Romania sau in cazul in care acesta nu mai indeplineste conditiile privind incadrarea in munca;
d) sesizarea organelor comeptente, potrivit legislatiei in vigoare, in cazul nerespectarii termenului prevazut pentru incadrarea in munca;
e) neprezentarea angajatorului sau a titularului permisului de munca in vederea ridicarii permisului de munca de la Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, in termen de 30 de zile de la data solutionarii cererii.

Permisul de munca anulat sau expirat se depune la Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, insotit de cererea de anulare sau, respectiv, de documentele care atesta incetarea raporturilor de munca (art.12(3) din HG 1145/2004).

Pierderea, deterioarea sau distrugerea permisului de munca se declara Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca in termen de 3 zile de la data constatarii (art.13 din HG 1145/2004).


- Contraventii:
- Incadrarea fara permis de munca sau mentinerea in munca a unui strain care nu are permis de munca valabil, (in afara celor care se incadreaza in categoriile care pot fi incadrate fara permis) de catre o persoana fizica sau juridica din Romania constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 50.000.000 si 100.000.000 lei. (Art.7 modificat cu OG 32/2003).

 

 

Categorii: nerezidenti | contributii salariale | contabilitate

Cuvinte cheie: permisele de munca | oficiul pentru migratia fortei de munca | anulare permise de munca

 
 

 

  Ultimele discutii in forum 

RUSU IULIU DOREL
10 Nov - 17:27
Olimpia
4 Dec - 16:11
Claudia
13 Feb - 13:05
viorel55
26 Nov - 12:31

viorel55
19 Nov - 20:13

viorel55
21 Oct - 11:44
viorel55
13 Oct - 09:41
ungur diana
25 Oct - 15:22
 
 
 
 
 

        Top

 


Google analytics