Declaratia 307 – Declaratie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adaugata, in situatia in care beneficiarul transferului de active sau locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achizitionate printr-un contract de leasing nu este persoana inregistrata in scopuri de taxa pe valoarea adaugata
Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019 |
|
Ordin nr. 3194 din 27/09/2011 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (307) “Declaratie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adaugata, in situatia in care beneficiarul transferului de active sau locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achizitionate printr-un contract de leasing nu este persoana inregistrata in scopuri de taxa pe valoarea adaugata”, precum si pentru stabilirea modalitatii de plata a acestor sume
(Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 698 din 03/10/2011)
Art. 1. – Se aproba modelul si continutul formularului (307) “Declaratie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adaugata, in situatia in care beneficiarul transferului de active sau locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achizitionate printr-un contract de leasing nu este persoana inregistrata in scopuri de taxa pe valoarea adaugata”, cod 14.13.01.02/t.a., prevazut in anexa nr. 1*).
Art. 2. – Formularul prevazut la art. 1 se completeaza si se depune conform instructiunilor de completare prevazute in anexa nr. 2.
Art. 3. – Caracteristicile de tiparire, modul de difuzare, de utilizare si de arhivare a formularului prevazut la art. 1 sunt stabilite in anexa nr. 3.
Art. 4. – Suma reprezentand taxa pe valoarea adaugata de plata la bugetul de stat, rezultata ca urmare a ajustarilor conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa caz, va fi achitata de beneficiarul transferului de active sau locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achizitionate printr-un contract de leasing, dupa caz, la bugetul de stat, potrivit reglementarilor legale in vigoare, in lei, in numerar, prin decontare bancara sau prin mandat postal, in contul 20.10.01.01.05 “TVA de plata la bugetul de stat, rezultata ca urmare a ajustarilor”, deschis la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, codificat cu codul de identificare fiscala sau cu codul numeric personal al platitorului, dupa caz.
Art. 5. – Anexele nr. 1-3 fac parte integranta din prezentul ordin.
Art. 6. – Referirile la Codul fiscal din cuprinsul prezentului ordin reprezinta trimiteri la titlul VI “Taxa pe valoarea adaugata” din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, iar referirile la normele metodologice reprezinta trimiteri la Normele metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 7. – La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 2.691/2010 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (307) “Declaratie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adaugata, in situatia in care beneficiarul transferului de active nu este persoana inregistrata in scopuri de taxa pe valoarea adaugata”, precum si pentru stabilirea modalitatii de plata a acestor sume, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010.
Art. 8. – Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 9. – Directia generala proceduri pentru administrarea veniturilor, Directia generala de reglementare a colectarii creantelor bugetare, Directia generala de tehnologia informatiei, Directia generala de administrare a marilor contribuabili, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti vor lua masuri pentru ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.