Home > Uncategorized > (NOU!) Reglementari contabile conforme cu IFRS – Ordin MFP

(NOU!) Reglementari contabile conforme cu IFRS – Ordin MFP




Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificată

Plasează o comandă ...





Reglementarile contabile conforme cu Standardele internationale de raportare financiara se aplica impreuna cu Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile şi completarile ulterioare, cu Standardele internationale de raportare financiara, precum şi cu alte prevederi legale aplicabile, in scopul asigurarii unui grad ridicat de transparenta şi comparabilitate a situatiilor financiare anuale, incepand cu situatiile financiare anuale ale exercitiului financiar 2012.

Societatile comerciale ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata tin contabilitatea in baza prevederilor IFRS incepand cu exercitiul financiar al anului 2013.

Prevederile acestui ordin nu se aplica:
– institutiilor de credit,
– institutiilor financiare nebancare, definite potrivit reglementarilor legale, inscrise in Registrul general,
– institutiilor de plata şi institutiilor emitente de moneda electronica, definite potrivit legii, care acorda credite legate de serviciile de plata şi a caror activitate este limitata la prestarea de servicii de plata, respectiv emitere de moneda electronica şi prestare de servicii de plata,
– Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar;
– entitatilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;
– entitatilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private;
– entitatilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.
Standardele internationale de raportare financiara (IFRS) reprezinta standardele adoptate potrivit procedurii prevazute de Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internationale de contabilitate.

Persoanele responsabile cu asigurarea masurilor necesare pentru aplicarea corespunzatoare a prevederilor prezentului ordin:
administratorii entitatilor, respectiv alte persoane care au obligatia gestionarii entitatilor, precum şi persoanele care au obligatia organizarii şi conducerii acestora, directorii economici, contabilii-şefi sau alte persoane imputernicite sa indeplineasca aceasta functie

Obligtia auditarii
Situatiile financiare anuale individuale intocmite de entitati in baza reglementarilor contabile conforme cu IFRS fac obiectul auditului statutar, potrivit legii.
Fac obiectul auditului statutar, potrivit legii, şi situatiile financiare anuale consolidate conforme cu IFRS, intocmite de entitati in calitate de societati-mama.

Particularitati privind situatiile financiare
Situatiile financiare anuale, respectiv situatiile financiare anuale consolidate, au componentele prevazute de IAS 1.
Pentru exercitiul financiar al anului 2012, situatiile financiare anuale individuale in baza IFRS se intocmesc prin retratarea informatiilor din contabilitatea organizata in baza Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, aprobate prin OMFP nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene.
In scopul intocmirii acestor situatii financiare, entitatile aplica IFRS, inclusiv prevederile IFRS 1 “Adoptarea pentru prima data a Standardelor internationale de raportare financiara”. Astfel:
– situatia pozitiei financiare (bilantul), parte componenta a situatiilor financiare anuale incheiate la 31 decembrie 2012, va cuprinde informatii corespunzatoare sfarşitului exercitiului financiar de raportare, sfarşitului exercitiului financiar anterior celui de raportare şi inceputului exercitiului financiar anterior celui de raportare.
– situatia rezultatului global (contul de profit si pierdere) va cuprinde doua coloane de informatii, corespunzatoare exercitiului financiar curent (de raportare) şi exercitiului financiar anterior celui de raportare.

Exceptie de la aceste reguli de retratare
Entitatile care au declarat explicit şi fara rezerve ca au intocmit situatii financiare anuale in baza IFRS şi care se incadreaza in cazurile prevazute expres de IFRS 1.

Entitatile care au optat pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, intocmesc situatiile financiare anuale la data aleasa pentru intocmirea acestora. In acest scop, ultima coloana din situatia pozitiei financiare, respectiv celelalte componente ale situatiilor financiare anuale, poate cuprinde numai informatii corespunzatoare unei perioade de raportare care se incheie ulterior datei de 1 ianuarie 2013.

In scopul intocmirii situatiilor financiare anuale in baza IFRS, entitatile procedeaza la inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii şi evaluarea acestora potrivit prevederilor cuprinse in IFRS.

Obligatii declarative
La unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice se depun:
– situatiile financiare anuale, insotite de documentele prevazute de lege.
– situatie cuprinzand rezultatele retratarii, in baza IFRS, a informatiilor din contabilitatea organizata in baza Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, aprobate prin OMFP nr. 3.055/2009.
Ministerul Finantelor Publice poate solicita depunerea unei raportari contabile anuale la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice. Aceasta raportare se intocmeşte pe baza datelor din balanta de verificare cuprinzand elemente determinate potrivit prevederilor IFRS.

Sursa: Ordin nr. 1286 din 01/10/2012 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Standardele internationale de raportare financiara, aplicabile societatilor comerciale ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata



Google analytics