Contabilitateafirmei.ro

SINTEZA

Trebuie sa se faca deosebire intre dumping si simplele practici de vanzare la preturi mici care rezulta din costuri reduse sau productivitate mai mare. Criteriul esential in aceasta privinta nu este, de fapt, raportul dintre pretul produsului exportat si cel de pe piata tarii importatoare, ci relatia dintre pretul produsului exportat si valoarea sa normala. Se considera, asadar, ca un produs face obiectul unui dumping atunci cand pretul sau de export catre Uniunea Europeana (UE) este mai mic decat pretul comparabil, practicat in cadrul operatiunilor comerciale normale, pentru un produs similar in tara exportatoare.

Valoarea normala se stabileste pe baza preturilor platite sau care urmeaza sa fie platite, in cadrul operatiunilor comerciale normale, de catre cumparatori independenti din tara exportatoare.

Cu toate acestea, in cazul in care exportatorul din tara exportatoare nu produce sau nu vinde un produs similar, valoarea normala se stabileste pe baza preturilor altor comercianti sau producatori. in plus, in cazul in care nu se efectueaza nicio vanzare a produsului similar in cadrul operatiunilor comerciale normale sau in cazul in care aceste vanzari sunt insuficiente (de exemplu, vanzare efectuata de o companie care detine monopol) sau in cazul in care, din cauza unei situatii speciale a pietei, aceste vanzari nu permit efectuarea unei comparatii valabile, valoarea normala a produsului similar se calculeaza pe baza costului de productie din tara de origine.

In cazul importurilor care provin din tari care nu au economie de piata, valoarea normala se stabileste pe baza pretului sau a valorii construite intr-o tara terta care are economie de piata sau pe baza pretului dintr-o astfel de tara terta catre alte tari, sau, in cazul in care aceste lucruri nu sunt posibile, in orice alt mod rezonabil.

Al doilea element de comparatie, al carui raport cu valoarea normala in tara de origine stabileste marja de dumping, este pretul de export. Acesta este pretul efectiv platit sau care urmeaza sa fie platit pentru produsul vandut la export catre Uniunea Europeana.

Atunci cand nu exista un pret de export stabilit sau cand pretul de export este stabilit in baza unei asocieri sau a unui acord de compensare intre exportator si importator sau un tert, orice referire la pretul de export devine imposibila. Atunci pretul de export poate fi construit pe baza pretului cu care produsele importate sunt revandute pentru prima oara unui cumparator independent sau, in cazul in care produsele nu sunt revandute unui cumparator independent sau nu sunt revandute in starea in care erau cand au fost importate, prin orice alta modalitate rezonabila. in astfel de cazuri, se opereaza ajustari pentru a se tine seama de toate cheltuielile care survin intre import si revanzare, precum si de o marja de profit.

Marja de dumping

Marja de dumping reprezinta suma cu care valoarea normala depaseste pretul de export. Se face comparatia intre vanzarile efectuate in aceeasi etapa comerciala si la date cat mai apropiate posibil una de cealalta. Se opereaza ajustarile necesare pentru a tine seama de diferentele intre conditiile de vanzare, de impozitare si de alte diferente care afecteaza comparabilitatea preturilor.

Prejudiciul

Aplicarea unei taxe antidumping presupune prezenta unui al doilea element-cheie: un prejudiciu material important adus unei industrii a UE, fie ca este vorba despre un prejudiciu cauzat unei industrii stabilite in UE, amenintarea cu un prejudiciu sau o intarziere semnificativa in crearea unei astfel de industrii.

Stabilirea existentei unui prejudiciu se bazeaza pe probe pozitive si implica o examinare obiectiva a urmatoarelor elemente:

– volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, in special al celor care au crescut substantial, in cantitati absolute, fie in raport cu productia, fie cu consumul in UE;
– pretul importurilor care fac obiectul unui dumping, in special pentru a stabili daca a avut loc o subcotare semnificativa a pretului in raport cu pretul unui produs similar din industria UE, sau daca aceste importuri au ca efect diminuarea semnificativa a preturilor sau impiedicarea cresterii preturilor;
– impactul acestor importuri asupra industriei UE in cauza, in special in raport cu productia si utilizarea capacitatilor, cu stocurile, cu vanzarile, cu cota de piata, cu evolutia preturilor, cu profiturile, cu rentabilitatea investitiilor, cu fluxul de lichiditati si cu ocuparea fortei de munca.
Mai mult, este necesar sa se evalueze efectul cauzat de dumping in raport cu fabricarea produsului similar de catre industria UE, tinand seama de cel mai restrans domeniu de productie.

Termenul „industrie a UE” se refera la totalitatea producatorilor din UE sau la aceia dintre ei ale caror productii comune constituie un procent semnificativ din productia totala la nivelul UE: Cu toate acestea, in cazul in care producatorii sunt ei insisi importatori ai produsului care face obiectul unui dumping, expresia „industrie a UE” poate fi interpretata ca desemnand restul producatorilor din acest sector.

Initierea procedurii

Se initiaza o procedura in urma inaintarii in scris a unei plangeri de catre orice persoana fizica sau juridica sau de catre orice asociatie care nu are personalitate juridica, care actioneaza in numele unei industrii a Uniunii Europene. in cazul in care, in absenta unei plangeri, un stat membru este in posesia unor elemente de proba suficiente referitoare la un dumping si la un prejudiciu pentru industria Uniunii Europene care rezulta din acesta, le comunica de indata Comisiei.

Plangerea trebuie sa contina elemente de proba privind existenta unui dumping, a unui prejudiciu si a unei legaturi de cauzalitate intre aceste doua elemente. Plangerea trebuie sa contina informatii despre urmatoarele puncte:

– identitatea reclamantului si o descriere a volumului si a valorii productiei UE in cauza;
o descriere completa a produsului care se presupune ca face obiectul unui dumping, numele tarii de origine, identitatea fiecarui exportator/producator si importator cunoscut;
– informatii privind preturile la care este vandut produsul in cauza daca este destinat consumului pe piata interna a tarii de origine sau exportatoare, pretul de export al produsului;
– informatii privind evolutia volumului importurilor produsului respectiv si efectul acestor importuri asupra preturilor produsului similar pe piata Uniunii Europene.
Se considera ca plangerea a fost depusa de industria UE sau in numele acesteia in cazul in care ea este sustinuta de producatorii din Uniunea Europeana ale caror productii comune reprezinta in total mai mult de 50 % din productia totala a UE.

Plangerea este examinata de un comitet consultativ, compus din reprezentanti ai fiecarui stat membru si prezidat de catre un reprezentant al Comisiei. Daca din aceasta consultare reiese ca plangerea nu contine suficiente dovezi pentru a justifica initierea unei proceduri, plangerea este respinsa, iar reclamantul este instiintat in mod corespunzator.

in cazul in care, dupa consultarea in cadrul comitetului, par sa existe dovezi suficiente pentru a justifica declansarea unei proceduri, Comisia trebuie sa initieze aceasta procedura in termen de 45 de zile de la data depunerii plangerii. Comisia publica in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz de deschidere a anchetei, in care se indica produsul si tarile in cauza, se prezinta un rezumat al informatiilor primite si se stabileste termenul in care partile interesate se pot face cunoscute si isi pot prezenta punctul de vedere.

Plangerea poate fi retrasa inainte de deschiderea anchetei.

Anchete

Ancheta realizata de Comisie, in cooperare cu statele membre, vizeaza simultan atat dumpingul, cat si prejudiciul. Se alege o perioada de ancheta care acopera, in mod normal, o perioada de minimum sase luni imediat anterioara initierii procedurii. Comisia trimite chestionare partilor implicate, care au la dispozitie cel putin 30 de zile pentru a raspunde.

Comisia poate cere statelor membre sa furnizeze informatii, sa efectueze verificari si controale, mai ales in randul importatorilor, al operatorilor comerciali si al producatorilor din UE, si sa efectueze anchete in tarile terte (sub rezerva acordului intreprinderilor in cauza si a lipsei opozitiei din partea guvernului tarii in cauza). Oficiali ai Comisiei pot fi autorizati sa-i asiste pe oficialii statelor membre in exercitiul functiunii. Cel mai frecvent, Comisia poate efectua vizite pentru a examina registrele partilor implicate; ea poate derula si anchete in tarile terte implicate.

Comisia se poate intalni cu partile interesate care solicita o astfel de intalnire. De asemenea, ea poate organiza intalniri intre aceste parti pentru a permite confruntarea tezelor opuse. Partile interesate pot examina toate informatiile puse la dispozitie de Comisie, cu exceptia documentelor confidentiale.

O ancheta se finalizeaza prin inchiderea procedurii sau prin adoptarea unei masuri definitive. Ancheta ar trebui, in mod normal, sa se incheie in termen de 15 luni de la initierea procedurii.

Incheierea procedurii fara instituirea de masuri

Rezultatul final al procedurii poate fi negativ. in cazul in care, dupa consultari, reiese ca nu este necesara nicio masura de protectie si in cazul in care nu a fost exprimata nicio obiectie in cadrul comitetului consultativ, procedura este incheiata. Daca nu exista obiectii, Comisia prezinta de indata Consiliului un raport privind rezultatele consultarilor, insotit de o propunere de incheiere a procedurii. Procedura este considerata incheiata in cazul in care, in termen de o luna, Consiliul nu a decis altfel.

O procedura se incheie atunci cand dumpingul si prejudiciul sunt considerate neglijabile. O procedura poate fi inchisa si fara a impune taxe provizorii sau definitive atunci cand se ofera angajamente si acestea sunt considerate acceptabile de catre Comisie. Aceste angajamente pot lua forma unei revizuiri a preturilor sau a unei inghetari a exporturilor in masura necesara pentru eliminarea efectelor prejudiciabile ale dumpingului.

Impunerea de taxe antidumping provizorii

Se pot impune taxe provizorii in cazul in care o examinare preliminara pozitiva a stabilit existenta unui dumping si a unui prejudiciu si in cazul in care interesul UE necesita o actiune imediata pentru a impiedica producerea unui astfel de prejudiciu. Valoarea taxei nu trebuie sa depaseasca marja de dumping si trebuie sa fie mai mica decat aceasta marja, in cazul in care aceasta taxa mai mica este suficienta pentru a elimina prejudiciul adus industriei UE.

Taxele trebuie impuse cel tarziu in termen de noua luni de la declansarea procedurii. Aceste taxe sunt impuse de Comisie, dupa consultari cu comitetul sau, in caz de extrema urgenta, dupa ce a informat statele membre. Comisia informeaza Consiliul si statele membre cu privire la aceste masuri provizorii. Cu toate acestea, Consiliul poate lua o decizie diferita.

Impunerea de taxe antidumping definitive

in cazul in care din constatarea definitiva a faptelor reiese ca exista dumping si un prejudiciu care rezulta din acesta si ca interesul Uniunii Europene necesita o actiune, Consiliul impune o taxa antidumping definitiva. La fel ca si in cazul masurilor provizorii, taxa definitiva nu poate sa depaseasca valoarea marjei in cazul in care aceasta este suficienta pentru a elimina prejudiciul adus.

Taxa trebuie impusa in mod nediscriminatoriu la importurile unor produse, despre care s-a constatat ca fac obiectul unui dumping sau produc un prejudiciu. Regulamentul prin care se impune taxa indica valoarea taxei impuse fiecarui furnizor sau, in cazul in care acest lucru nu este posibil, tarii furnizoare in cauza.

Taxele provizorii sau definitive nu se pot aplica retroactiv. Cu toate acestea, poate fi perceputa o taxa antidumping definitiva pentru produsele puse in consum cu cel mult 90 de zile inainte de data aplicarii masurilor provizorii.

Interesul Uniunii Europene

Nu se aplica masuri antidumping atunci cand se concluzioneaza ca nu este in interesul Uniunii Europene sa se aplice astfel de masuri. in acest scop, se tine seama in ansamblu de toate interesele diverse, inclusiv de interesele industriei UE si ale utilizatorilor si consumatorilor. Toate partile implicate au posibilitatea de a-si expune punctele de vedere.

Durata si reexaminarea

O masura antidumping nu ramane in vigoare decat pe perioada necesara pentru a contrabalansa un dumping care cauzeaza un prejudiciu. Taxele expira la cinci ani de la instituirea lor sau la cinci ani de la data incheierii reexaminarii celei mai recente a masurilor in cauza. Reexaminarea are loc la initiativa Comisiei sau la cererea producatorilor din UE. Taxele raman in vigoare pe toata durata perioadei de reexaminare.

Restituirea taxelor

Taxele colectate se pot restitui in cazul in care importatorul poate dovedi ca marja de dumping a fost eliminata sau redusa la un nivel inferior taxei antidumping. Importatorul trebuie sa solicite o restituire in termen de sase luni de la data la care valoarea taxelor definitive care urmeaza a fi percepute a fost stabilita de catre autoritatile competente sau de la data la care a fost decisa perceperea definitiva a taxelor provizorii. Cererea trebuie inaintata prin intermediul statului membru pe teritoriul caruia au fost puse in libera circulatie produsele. Statul membru transmite cererea Comisiei, care adopta o decizie in urma consultarii Comitetului.

ACT: Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protectia impotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea tarilor care nu sunt membre ale Comunitatii Europene.

Sursa: www.europa.eu