Home > Uncategorized > Despre regimul derogatoriu – analiza OMFP nr. 1221/2009 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu.

Despre regimul derogatoriu – analiza OMFP nr. 1221/2009 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu.

February 12th, 2014



Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificată

Plasează o comandă ...





Actul normativ analizat reglementeaza modul in care o societate comerciala sau un contribuabil ce desfasoara activitati independente poate fi scutit la depunerea unor declaratii fiscale, in cazul in care nu desfasoara activitate economica, de obicei datorita suspendarii activitatii la Registrul Comertului.

Lasand la o parte ca in urma unui regim derogatoriu, suntem scutiti la depunerea unui numar semnificativ de declaratii, avantajul acestui regim consta in faptul ca persoana ce beneficiaza de acest regim nu este considerata contribuabil inactiv, in intelesul art. 78 din Codul de procedura fiscala.

Pentru obtinerea regimului derogatoriu, societatile comerciale vor depune o cerere la ANAF insotita de dovada suspendarii activitatii la Registrul Comertului si de o declaratie pe propria raspundere ca persoana respectiva nu desfasoara activitate si nu realizeaza venituri.

In mod similar, persoanele ce desfasoara profesii libere, cand solicita obtinerea regimului derogatoriu, vor depune o dovada eliberata de organizatiile profesionale din care sa rezulte suspendarea activitatii.

Pentru ce declaratii se poate obtine regimul de declarare derogatoriu?
Ordinul enumera pentru ce declaratii se poate obtine regimul de declarare derogatoriu, dupa cum urmeaza:
a) formularul 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”;
b) formularul 101 “Declaratie privind impozitul pe profit”;
c) formularul 112 “Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate”;
d) formularul 104 “Declaratie privind distribuirea intre asociati a veniturilor si cheltuielilor”;
e) formularul 120 “Decont privind accizele”;
f) formularul 130 “Decont privind impozitul la titeiul din productia interna”;
g) formularul 300 “Decont de taxa pe valoarea adaugata”.

Ce conditii trebuie indeplinite de contribuabil pentru a obtine regimul derogatoriu?
• sa nu desfasoare niciun fel de activitate;
• sa nu obtina venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare si/sau alte elemente similare veniturilor;
• sa nu dispuna de personal angajat si sa nu plateasca venituri cu regim de retinere la sursa a impozitului;
• sa figureze cu toate obligatiile declarative si de plata indeplinite;
• sa nu aiba in curs de solutionare un decont cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor si contributiilor;
• sa nu faca obiectul unei actiuni de inspectie fiscala in curs;
• sa nu fie inscrisi in lista contribuabililor declarati inactivi;
• inactivitatea temporara sa fie inscrisa in registrul comertului, pentru societatile comerciale.

De retinut:
• perioada maxima de obtinere a regimului derogatoriu poate sa fie de maximum trei ani;
• chiar daca o societate comerciala a obtinut regimul derogatoriu, acesta se refera numai la declaratii fiscale, prin urmare va depune in continuare situatii financiare anuale, precum si celelalte declaratii cu incidenta (de exemplu declaratia 392);
• pentru fractiunile de luna sau trimestru, “neacoperite” de decizia de aprobare a regimului derogatoriu, se necesita depunerea declaratiilor din vectorul fiscal.

Autor: Adrian Benta



Google analytics