Monitorul Oficial Partea I nr. 580 din 17 August 2011
Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019 |
|
Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
Nr. 452 din 12-Aprilie-2011
Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002
Nr. 621 din 12-Mai-2011
Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) subpunctul (iii) şi ale art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate şi completate prin articolul unic al titlului V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
Nr. 624 din 12-Mai-2011
Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
Nr. 672 din 31-Mai-2011
Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 696 din Codul civil
Nr. 692 din 31-Mai-2011
Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
Nr. 712 din 31-Mai-2011
_
Sursa: Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 580 din 17 August 2011