Home > Uncategorized > De astazi avem un nou Cod al Muncii. Vezi principalele modificari aduse relatiei dintre companii si angajati

De astazi avem un nou Cod al Muncii. Vezi principalele modificari aduse relatiei dintre companii si angajati




Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificată

Plasează o comandă ...





Lege nr. 40 din 31/03/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii

(Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 225 din 31/03/2011)

De astazi intra in vigoare noul Cod al Muncii. El isi doreste o flexibilizare a pietei muncii.

Vezi textul integral al Legii 40 /2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii

Principalele modificari aduse Codului muncii sunt prezentate sumar, mai jos:

*Atentie!!! (prevedere deja existenta)

Contractul de munca se incheie numai in forma scrisa si numai anterior inceperii activitatii. Practic, contractul de munca trebuie semnat cu cel putin o zi inainte de data inceperii activitatii. Contractul se inregistreaza in registrul de evidenta a salariatilor (REVISAL) si se transmite online la ITM, tot inante de inceperea activitatii de catre salariat.

– Perioada de proba este pentru functiile de executie de maxim 90 zile si pentru functiile de conducere de cel mult 120 zile.

– Pentru absolventii institutiilor de invatamant superior, primele 6 luni dupa debutul in profesie se considera perioada de stagiu. Fac exceptie acele profesii in care stagiatura este reglementata prin legi speciale. La sfarsitul perioadei de stagiu, angajatorul elibereaza obligatoriu o adeverinta, care este vizata de inspectoratul teritorial de munca in a carui raza teritoriala de competenta acesta isi are sediul. Efectuarea stagiului se va reglementa prin lege speciala.

– In cazul in care in desfasurarea activitatii salariatul trebuie sa detina un aviz sau autorizatie care se reinnoieste, iar acest lucru nu se intampla, contractul de munca inceteaza de drept dupa 6 luni de la data la care trebuia efectuata reinnoirea.

– In cazul reducerii temporare a activitatii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depasesc 30 de zile lucratoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe saptamana, cu reducerea corespunzatoare a salariului, pana la remedierea situatiei care a cauzat reducerea programului, dupa consultarea prealabila a sindicatului reprezentativ de la nivelul unitatii sau a reprezentantilor salariatilor, dupa caz

– Pe durata reducerii sau intreruperii temporare a activitatii, salariatii ce nu desfasoara o activitate, primesc o indemnizatie de minimum 75% din salariul de baza.

Perioada de preaviz este de 20 zile lucratoare, in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de vina salariatului (necorespunzator profesional, inapt medical dovedit prin expertize).

– Termenul de preaviz in cazul demisiei este de maxim 20 zile lucratoare pentru salariatii cu functie de executie si 45 de zile lucratoare pentru salariatii cu functie de conducere sau conform clauzelor din contractul de munca daca s-a semnat in alt fel.

Contractul individual de munca pe durata determinata nu poate fi incheiat pe o perioada mai mare de 36 de luni.  Contractele individuale de munca pe durata determinata incheiate in termen de 3 luni de la incetarea unui contract de munca pe durata determinata sunt considerate contracte succesive si nu pot avea o durata mai mare de 12 luni fiecare.

– Durata maxima a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare. Prin exceptie, durata de 48 ore/saptamana inclusiv orele suplimentare, poate fi prelungita, insa media pentru o perioada de referinta de 4 luni sa nu depaseasca 48 ore/saptamana. Pentru anumite profesii sau activitati, stabilite prin contractul colectiv de munca, perioada de referinta se poate stabili pana la 6 luni. In plus, sub rezerva legalitatii reglementarilor privind protectia sanatatii, din motive tehnice si de organizarea a muncii, perioada de referinta poate fi de maxim 12 luni.

Munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in termen de 60 zile calendaristice dupa efectuarea acesteia.

– In perioada de reducere a activitatii se pot acorda zile libere platite pentru orele suplimentare in urmatoarele 12 luni.

– Salariatii ce desfasoara munca de noapte beneficiaza fie de reducerea cu o ora a duratei muncii, fie de un spor de 25% pentru munca prestata noaptea.

– In cazul in care programarea concediului de odihna se face fractionat, angajatorul are obligatia ca cel putin o perioada intr-un an sa fie de cel putin 10 zile lucratoare de concediu neintrerupt.

– Totodata, potrivit noilor modificari, angajatorul are dreptul sa stabileasca obiectivele de performanta individuala, precum si criteriile de evaluare a realizarii acestora.

Pornind de la aceasta noua prevedere, in cazul in care se doreste aplicata, trebuie efectuate urmatoarele modificari:

– acte aditionale la contractele de munca � in care stabiliti obiectivele de performanta si criteriile de evaluare pentru fiecare angajat
– act aditional la Regulamentul Intern � in care stabiliti obiectivele de performanta si criteriile de evaluare pentru fiecare functie in parte de pe statul de plata (aveti zece angajati cu zece meserii diferite � treceti toate obiectivele si criteriile acestora)
– fise de post noi pentru fiecare salariat, in care sa fie prevazute si obiectivele de performanta si criteriile de evaluare impuse in CIM.

Vezi textul integral al Legii 40 /2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii



Google analytics