Home > Uncategorized > Norma de completare a Declaratiei statistice Intrastat pentru 2013

Norma de completare a Declaratiei statistice Intrastat pentru 2013




Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificată

Plasează o comandă ...





Normele de completare a Declaratiei statistice Intrastat contin informatii cu privire la sistemul statistic Intrastat, menite sa sprijine furnizorii de date pentru a completa Declaratia statistica Intrastat intr-un mod corect si eficient.

Declaratia statistica Intrastat este o declaratie obligatorie, conform Legii nr. 422/2006, pentru schimbul de bunuri intre Romania si alte state membre ale Uniunii Europene. Introducerile reprezinta fluxuri de bunuri din alte state membre ale Uniunii Europene catre teritoriul Romaniei, iar expedierile reprezinta fluxurile de bunuri care parasesc teritoriul Romaniei cu destinatia alte state membre ale Uniunii Europene.

Obligatia de raportare in sistemul statistic Intrastat

Obligatia furnizarii de date statistice Intrastat revine tuturor operatorilor economici care indeplinesc simultan urmatoarele conditii:
1. sunt inregistrati in scopuri de taxa pe valoare adaugata, adica au cod de identificare fiscala;
2. realizeaza schimburi de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene;
3. valoarea totala anuala a schimburilor de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene, pentru fiecare dintre cele doua fluxuri, introduceri si, respectiv, expedieri, depaseste pragul valoric Intrastat stabilit pentru fiecare an.


Obligatiile in sistemul Intrastat se stabilesc de catre Institutul National de Statistica pe baza declaratiilor statistice Intrastat din anul precedent si a informatiilor din deconturile de TVA si declaratiile recapitulative privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri (VIES) furnizate de Ministerul Finantelor Publice. Schimbul de date intre Institutul National de Statistica si Ministerul Finantelor Publice are loc intr-un singur sens, respectiv Ministerul Finantelor Publice furnizeaza Institutului National de Statistica informatiile din deconturile de TVA si declaratiile recapitulative privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri (VIES), insa Institutul National de Statistica nu furnizeaza sub nicio forma si pe nicio cale informatii statistice colectate in cadrul sistemului statistic Intrastat la nivel de operator economic.
Praguri valorice Intrastat
Institutul National de Statistica a stabilit un nivel al pragurilor valorice Intrastat de 900.000 lei pentru expedieri intracomunitare de bunuri si de 500.000 lei pentru introduceri intracomunitare de bunuri.
Un operator economic a carui valoare anuala pentru introducerile intracomunitare de bunuri este egala sau mai mare de 500.000 lei trebuie sa declare pentru fluxul introduceri. Un operator economic a carui valoare anuala pentru expedierile intracomunitare de bunuri este egala sau mai mare de 900.000 lei trebuie sa declare pentru fluxul expedieri.


Tipuri de declaratii statistice in functie de valoarea anuala a schimburilor intracomunitare de bunuri:

Tip de declaratie Introduceri Expedieri
Nu exista obligatia de a transmite
Declaratia statistica Intrastat
mai mici de 500.000 lei mai mici de 900.000 lei
Declaratie standard, in care se completeaza toate informatiile, mai putin valoarea statistica egale sau mai mari de 500.000 lei si mai mici de 10.000.000 lei egale sau mai mari de 900.000 lei si mai mici de 20.000.000 lei
Declaratie extinsa, in care se completeaza toate informatiile, inclusiv valoarea statistica egale sau mai mari de 10.000.000 lei egale sau mai mari de 20.000.000 lei

 

 

Remarca: Daca un operator economic este obligat sa transmita declaratii statistice Intrastat pentru ambele fluxuri, este posibil ca pentru unul dintre fluxuri sa transmita declaratia standard, iar pentru celalalt flux sa transmita declaratia extinsa. In acest caz, este permisa transmiterea declaratiei extinse pentru ambele fluxuri.
Declaratia statistica Intrastat trebuie transmisa de operatorii economici care au depasit pragul valoric Intrastat in anul anterior celui de referinta sau il depasesc in anul de referinta, separat pentru introduceri si expedieri de bunuri. Astfel, acesti operatori economici devin furnizori de informatii statistice Intrastat.

 
Pentru anul de referinta, furnizorii de informatii statistice Intrastat sunt:
a) operatorii economici care au avut obligatia de raportare in sistemul statistic Intrastat pentru intregul an anterior celui de referinta si care pe tot parcursul anului anterior celui de referinta au realizat un nivel al schimburilor intracomunitare de bunuri superior nivelului pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinta, separat pentru fiecare flux. Acestia completeaza si transmit Declaratia statistica Intrastat pentru intregul an de referinta;
b) operatorii economici care au dobandit obligatia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat in cursul anului anterior celui de referinta, prin depasirea pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul anterior celui de referinta, separat pentru fiecare flux. Acestia completeaza si transmit Declaratia statistica Intrastat pentru intregul an de referinta;
c) operatorii economici care depasesc nivelul pragurilor valorice Intrastat in cursul anului de referinta, separat pentru fiecare flux. Obligatia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat a acestora intervine in luna in care valoarea cumulata de la inceputul anului de referinta a schimburilor intracomunitare de bunuri depaseste nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinta, separat pe cele doua fluxuri.
Pragul valoric Intrastat pentru declararea valorii statistice se aplica acelor furnizori de informatii statistice Intrastat care in anul anterior celui de referinta sau in anul de referinta au inregistrat valori anuale, separat pentru fiecare flux, peste nivelul pragului valoric Intrastat stabilit pentru valoarea statistica la 10.000.000 lei pentru introduceri si, respectiv, 20.000.000 lei pentru expedieri. Aceasta regula este stipulata in legislatia comunitara, avand ca principal obiectiv reducerea sarcinilor de raportare pentru intreprinderile mici si mijlocii.


Operatorii economici au obligatia sa transmita date pentru sistemul statistic Intrastat pentru introducerile si expedierile de bunuri lunare, intotdeauna pana la sfarsitul anului de referinta in care pragul valoric Intrastat a fost depasit si pentru urmatorul an calendaristic. Dupa un an calendaristic intreg in care furnizorul de informatii statistice nu a realizat un nivel al schimburilor intracomunitare de bunuri, exprimat in valori cumulate de la inceputul anului calendaristic, superior nivelului pragului valoric Intrastat stabilit pentru introduceri si/sau expedieri, obligatia de a raporta date pentru sistemul statistic Intrastat inceteaza si nu va mai trebui transmisa Declaratia statistica Intrastat incepand cu luna ianuarie a anului urmator. Aceasta se va aplica in conditiile in care pragul valoric Intrastat nu este depasit din nou in cursul anului urmator. Regulile mentionate vor fi aplicate din nou, in mod separat pentru introduceri si expedieri intracomunitare de bunuri.


Datele statistice Intrastat trebuie furnizate catre Institutul National de Statistica lunar, intr-un interval de cel mult 15 zile calendaristice de la expirarea perioadei de referinta.
Furnizorul de informatii statistice poate intocmi si transmite Declaratia statistica Intrastat singur sau poate apela pentru intocmirea si transmiterea declaratiei statistice Intrastat la serviciile unui alt operator economic, ce poarta denumirea de parte terta declaranta.


In cazul in care apeleaza la serviciile unei parti terte declarante pentru completarea si transmiterea Declaratiei statistice Intrastat, furnizorul de informatii statistice are obligatia de a face dovada existentei unui contract intre el si partea terta declaranta. O parte terta declaranta poate transmite date pentru un operator economic numai dupa ce Institutul National de Statistica a fost notificat, in scris, de catre furnizorul de informatii statistice.


De asemenea, incetarea relatiilor intre un furnizor de date si o parte terta declaranta trebuie notificata Institutului National de Statistica.


Responsabilitatea pentru corectitudinea informatiilor statistice cuprinse in Declaratia statistica Intrastat si transmiterea acesteia la termenul legal, conform legislatiei in vigoare, apartine in exclusivitate furnizorului de informatii statistice, respectiv operatorului economic obligat sa furnizeze informatii statistice Intrastat conform Legii nr. 422/2006.


Ce trebuie declarat pentru sistemul statistic Intrastat?
Statisticile privind schimburile intracomunitare cu bunuri cuprind toate miscarile de bunuri dintre statele membre ale Uniunii Europene, care maresc sau reduc stocul de resurse materiale al unui stat. Toate bunurile care sosesc pe teritoriul Romaniei din alte state membre ale Uniunii Europene sau parasesc teritoriul Romaniei cu destinatia alte state membre ale Uniunii Europene trebuie declarate in Declaratia statistica Intrastat.


Practic, aceasta inseamna ca Declaratia statistica Intrastat trebuie intocmita pentru introducerile si/sau expedierile intracomunitare de bunuri, in urmatoarele cazuri:
a) schimburi intracomunitare de bunuri care implica transfer de proprietate si sunt destinate utilizarii, consumului, investitiei sau revanzarii;
b) miscari de bunuri dintr-un stat membru al Uniunii Europene catre Romania sau miscarile de bunuri din Romania catre alt stat membru al Uniunii Europene, fara transfer de proprietate. Spre exemplu, transferul de stocuri, miscari de bunuri inainte si dupa procesare etc.;
c) returnarea de bunuri;
d) miscari specifice de bunuri;
e) leasing financiar;
f) leasing operational cu o durata de peste 2 ani.


Ce nu trebuie declarat pentru sistemul statistic Intrastat?

Pentru urmatoarele cazuri nu trebuie intocmita Declaratia statistica Intrastat:
a) comertul cu servicii;
b) bunuri in tranzit simplu;
c) miscari temporare de bunuri;
d) miscari de bunuri pentru/dupa reparatii si/sau intretinere;
e) schimbul de bunuri cu acele teritorii ale statelor membre ale Uniunii Europene ce nu apartin teritoriului statistic al statelor membre ale Uniunii Europene;
f) schimburi de bunuri in cadrul comertului triunghiular, in situatia in care bunurile nu intra pe teritoriul national al Romaniei din alte state membre ale Uniunii Europene sau nu sunt expediate din Romania catre alt stat membru al Uniunii Europene. Pentru mai multe informatii referitoare la comertul triunghiular, va rugam sa consultati Manualul pentru furnizorii de informatii statistice Intrastat – partea a II-a, cap. 4.


Pentru informatii metodologice detaliate privind statisticile de comert intracomunitar cu bunuri, puteti consulta manualele si ghidurile de pe site-ul www.intrastat.ro, sectiunea Metodologie Intrastat.
Modalitati de completare si transmitere a declaratiilor statistice Intrastat
Declaratiile statistice Intrastat se transmit la Institutul National de Statistica numai in format electronic, declaratiile pe hartie nefiind acceptate. Pentru aceasta, Institutul National de Statistica pune la dispozitia furnizorilor de informatii statistice Intrastat urmatoarele modalitati electronice de completare si transmitere a declaratiilor statistice Intrastat:
1. aplicatia Intrastat on-line, disponibila cu titlu gratuit pe site-ul www.intrastat.ro;
2. aplicatia Intrastat off-line, disponibila cu titlu gratuit pe site-ul www.intrastat.ro.
Aplicatia Intrastat off-line permite crearea unui fisier ce va contine Declaratia statistica Intrastat, pe care furnizorul de informatii statistice il transmite catre Institutul National de Statistica prin una dintre urmatoarele modalitati:
a) e-mail, la adresa declaratie.intrastat@insse.ro;
b) incarcarea fisierului in aplicatia on-line Intrastat disponibila pe site-ul www.intrastat.ro;
c) daca furnizorul de informatii statistice nu are acces la internet pentru a transmite Declaratia statistica Intrastat potrivit lit. a) sau b), va copia fisierul cu declaratia Intrastat (fisierul cu extensia .xml sau .enc) pe o discheta/CD/USB si se va adresa directiei teritoriale de statistica in raza careia isi are sediul, solicitand posibilitatea de a transmite prin e-mail fisierul continand Declaratia statistica Intrastat Institutului National de Statistica, sau va transmite declaratia de la orice alt calculator cu acces la internet;


3. software-ul propriu, existent sau dezvoltat de furnizorul de informatii statistice, pentru realizarea fisierului care sa contina Declaratia statistica Intrastat intr-un format predefinit, prezentat in “Manualul de descriere a procedurii pentru crearea altor tipuri de fisiere acceptate de INS”, manual ce poate fi descarcat de pe site-ul www.intrastat.ro sau furnizat la cerere de catre Institutul National de Statistica. Fisierul care contine Declaratia statistica Intrastat, in format predefinit, se transmite la Institutul National de Statistica folosind aceeasi procedura descrisa la punctul precedent.
 

Institutul National de Statistica recomanda utilizarea aplicatiilor Intrastat on-line sau off-line, intrucat acestea contin reguli de validare predefinite pentru realizarea unor declaratii statistice Intrastat corecte si valide.

Sursa:
Norma din 19/12/2012 de completare a Declaratiei statistice Intrastat pentru 2013 (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 6 din 04/01/2013)



Google analytics