Octombrie – examen de acces la stagiul pentru expert contabil si contabil autorizat
Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019 |
|
CECCAR organizeaza in octombrie examenul de acces la stagiul pentru obtinerea calitatii de expert contabil si de contabil autorizat. Potrivit site-ului CECCAR, examenul va avea loc in zilele de 7 si 14 octombrie.
Astfel, proba scrisa se va desfasura in data de 7 octombrie, la disciplinele Contabilitate, Fiscalitate si Drept – pentru categoriile expert contabil si contabil autorizat –, iar in data de 14 octombrie va avea loc proba scrisa la disciplinele Evaluare economica si financiara a intreprinderilor, Audit, Expertiza contabila si Doctrina si deontologie – doar pentru categoria expert contabil.
Termenul limita pentru inscriere
Dosarele de inscriere la examen se pot depune la sediile filialelor CECCAR pana la data de 8 septembrie 2017.
Conditii pentru inscrierea la examenul pentru profesia de expert contabil
Se poate prezenta la examenul de admitere pentru profesia de expert contabil persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) are capacitate de exercitiu deplina;
b) are studii economice superioare cu diploma recunoscuta de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului;
c) nu a suferit nicio condamnare care, potrivit legislatiei in vigoare, interzice dreptul de gestiune si de administrare a societatilor comerciale.
La cerere, persoanele care au titlul de academician, profesorii si conferentiarii universitari, doctorii in economie si doctorii docenti, cu specialitatea finante sau contabilitate, au acces la profesia de expert contabil pe baza titlului de doctor, cu indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) lit. a) si c) si sustinerea unui interviu privind normele de organizare si functionare a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati.
Recunoasterea calitatii de expert contabil sau contabil autorizat persoanelor fizice straine membre ale unor organisme de acreditare recunoscute pe plan international se obtine prin sustinerea unui interviu potrivit normelor elaborate in acest sens de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania.
La cerere, persoanele care au calitatea de contabil autorizat si care, ulterior dobandirii acestei calitati, indeplinesc conditia prevazuta la alin. (1) lit. b) au acces la profesia de expert contabil prin sustinerea unui examen de diferenta la disciplinele: Contabilitate, Expertiza contabila, Doctrina si deontologia profesiei contabile, Audit financiar si Evaluare economica si financiara a intreprinderilor. Aceste examene se sustin in cadrul sesiunilor de examene organizate pentru admiterea la stagiu a expertilor contabili.
Conditii pentru inscrierea la examenul pentru profesia de contabil autorizat
Se poate prezenta la examenul de admitere pentru profesia de contabil autorizat persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) are capacitate de exercitiu deplina;
b) are studii medii cu diploma recunoscuta de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului;
c) nu a suferit nicio condamnare, care, potrivit legislatiei in vigoare, interzice dreptul de gestiune si de administrare a societatilor comerciale.
Centrele de examen vor fi stabilite, potrivit CECCAR, ulterior inscrierilor, in functie de numarul de candidati din fiecare judet.