Penalitatile de intarziere se modifica incepand cu data de 1 Iulie
Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019 |
|
Incepand cu data de 1 Iulie 2013, nivelul penalitatilor de intarziere urmeaza a se modifica, potrivit Ordonantei de urgenta nr. 50/2013 privind reglementarea unor masuri fiscale.
Astfel, potrivit noilor reglementari,
“(1) Penalitatile de intarziere reprezinta sanctiunea pentru neindeplinirea obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(2) Nivelul penalitatii de intarziere este de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere.
(3) Penalitatea de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor.”
In vigoare pana la data de 1 Iulie 2013 este prevederea potrivit careia
“Nivelul penalitatii de intarziere se stabileste astfel:
a) daca stingerea se realizeaza in primele 30 de zile de la scadenta, nu se datoreaza si nu se calculeaza penalitati de intarziere pentru obligatiile fiscale principale stinse;
b) daca stingerea se realizeaza in urmatoarele 60 de zile, nivelul penalitatii de intarziere este de 5% din obligatiile fiscale principale stinse;
c) dupa implinirea termenului prevazut la lit. b), nivelul penalitatii de intarziere este de 15% din obligatiile fiscale principale ramase nestinse.
Penalitatea de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor.”
In noile conditii, primele 90 zile presupun penalitati de intarziere de 1,8% din nivelul debitului, comparativ cu reglementarea inca in vigoare pentru care depasirea termenului de 90 zile impunea penalitati de 15%. la nivelul unui an, penalitatile de intarziere cumuleaza un total de 7.3%.
Masura a fost luata pentru crearea premiselor relansarii economice prin reducerea poverii fiscale din sarcina contribuabilului in sensul reglementarii cadrului legal privind calculul accesoriilor creantelor fiscale astfel incat sa se realizeze o diminuare a nivelului penalitatilor de intarziere datorate pentru plata cu intarziere a obligatiilor fiscale, dar si o motivare a conformarii la plata acestor obligatii,
Si articolul privind dobanzile a suferit modificari, in sensul in care “Dobanzile reprezinta echivalentul prejudiciului creat titularului creantei fiscale ca urmare a neachitarii de catre debitor a obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv. Cu toate astea. nivelul lor a ramas neschimbar, respectiv 0.04%/zi de intarizere, corespunzator unei dobanzi anuale de 14.6%.