Home > Studii de caz > Servicii cazare facturate dintr-un stat membru – obligatii in materie de TVA

Servicii cazare facturate dintr-un stat membru – obligatii in materie de TVA

October 9th, 2013



Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificată

Plasează o comandă ...





Speta – intrebare contribuabil adresata ANAF:

Buna ziua,
Firma impozabila cu sediul in Olanda, refactureaza pentru firma impozabila din Romania, cazare hotel la Riga (Letonia),unde s-a efectuat training de catre firma din Olanda.Factura emisa este fara TVA.
Firma din Romania aplica taxarea inversa si declara aceasta factura in declaratia 390?
Va multumesc anticipat pentru raspuns!

 

Raspuns (oferit de ANAF Valcea):

Potrivit prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, locul prestarii serviciilor de cazare in sectorul hotelier sau in sectoare cu functie similara este considerat a fi locul unde sunt situate bunurile imobile.
Conform pct. 14 alin. (1) din HGR nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, serviciile prevazute la art. 133 alin. (4) din Codul fiscal, respectiv si serviciile de cazare in sectorul hotelier, fac exceptie de la regulile generale prevazute la art. 133 alin. (2) si (3) din Codul fiscal in ceea ce priveste stabilirea locului prestarii. Aceste servicii nu se declara in declaratia recapitulativa mentionata la art. 156 indice 4 (cod 390) din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, si nici nu se aplica prevederile referitoare la inregistrarea in scopuri de taxa, care sunt specifice prestarilor si achizitiilor intracomunitare de servicii.
Avand in vedere prevederile legale de mai sus, nu aveti obligatia declararii serviciilor de cazare primite si nici obligatia platii taxei pe valoarea adaugata (taxare inversa) intrucat locul prestarii acestor servicii este in Letonia.

Aceasta speta a fost preluata de pe site-ul www.finantevalcea.ro.



Google analytics