Home > Uncategorized > Alte 10 intrebari referitoare la ROI (Registrul Operatorilor Intracomunitari) care au primit raspuns din partea ANAF

Alte 10 intrebari referitoare la ROI (Registrul Operatorilor Intracomunitari) care au primit raspuns din partea ANAF

November 13th, 2015



Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificată

Plasează o comandă ...





ANAF a oferit in data de 11 noiembrie, prin intermediul paginii de Facebook, raspunsuri la intrebarile contribuabililor referitoare la ROI (Registrul Operatorilor Intracomunitari). V-am prezentat un prim set de intrebari / raspunsuri in articolul 12 raspunsuri oferite de ANAF referitoare la ROI (Registrul Operatorilor Intracomunitari). Gasiti mai jos intrebarile la care s-a raspuns ulterior editarii primului material.

Intrebare: Un pfa neplatitor de tva, care presteaza servicii IT catre SUA si Asia, este obligat sa fie platitor de TVA in Romania si sa se inscrie in ROI? Dar daca presteaza servicii si in UE?
Raspuns: Sunteţi obligat să vă înregistraţi ca plătitor de TVA în România doar la depăşirea plafonului, potrivit art 153 din Codul Fiscal. Trebuie să vă înregistraţi în Registrul operatorilor intracomunitar pentru servicii IT efectuate pentru persoane impozabile stabilite în UE pentru care locul prestării este în statul membru. Înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari trebuie facută înainte de efectuarea operaţiunilor intracomunitare. Pentru prestările de servicii în afara Uniunii Europene nu aveţi obligaţia înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari.

Intrebare: Un SRL platitor de TVA doreste sa achizitioneze din Polonia bunuri in valoare de 1.400 euro. Este obligatorie inscrierea in ROI? Daca nu, TVA-ul va fi deductibil?
Raspuns: Potrivit prevederilor art. 158>2 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 153 şi 153^1, vor solicita înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare ÎNAINTE DE EFECTUAREA RESPECTIVELOR OPERAŢIUNI.

Intrebare: Un PFA neplatitor de tva in Romania, presteaza servicii de traducere catre o societate din UE, inscrisa in Registrul Operatorilor Intracomunitari. Prestarea Serviciului are loc pe teritoriul Romaniei. PFA are ca si obligatie inscrierea in ROI?
Raspuns: Da, aveți obligația de a vă înregistra în Registrul operatorilor intracomunitari conform art. 158^2 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Intrebare: O societate neplatitoare de TVA inregistrata in ROI cu Cod special de TVA depaseste plafonul de 220.000 lei. Comform procedurii trebuie sa anulam inregistrarea in ROI a codul special, pentru a inregistra codul general de TVA in ROI. Procedura este de a anulat mai intai primul cod si apoi de a-l inregistra pe cel de-al doilea, neputandu-se depune ambele cereri si astfel societatea ramane neinregistrata in ROI o perioda de 2-3 saptamani. Cum putem proceda pentru a nu exista aceasta perioada?
Raspuns: În situaţia prezentată de dvs. se aplică prevederile secţiunii a 6 prevăzută în Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3331/2013 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare,organul fiscal anulează din oficiu codul TVA pentru achiziţii intracomunitare astfel: Anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153^1 din Codul fiscal se aplică, ori de câte ori persoana impozabilă înregistrată potrivit art. 153^1 din Codul fiscal se înregistrează în scopuri de TVA potrivit art. 153 din Codul fiscal. Data anulării din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare este data înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

Intrebare: In situatia in care inregistrarea in ROI este anulata din oficiu, pentru inactivitate intracomunitara, mai este necesar depunerea formularului 095, in cazul in care se schimba asociatii/administratorii ?
Raspuns: Dacă unitarea fiscală competentă a radiat din oficiu persoana impozabilă/persoana juridică neimpozabilă din Registrul operatorilor intracomunitari,deci societatea nu mai figurează ROI, în cazul schimbării asociaţilor sau a administratorilor, nu este necesară depunerea anexei la formularul 095.

Intrebare: Daca se anuleaza inregistrarea in ROI pentru nedesfasurarea de tranzactii intracomunitare in anul precedent, se mai poate solicita inregistrarea in ROI, daca firma respectiva intentioneaza sa aiba din nou tranzactii intracomunitare?
Raspuns: Da, persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care au fost radiate, la cerere sau din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari, dar ulterior, după înlăturarea cauzelor care au determinat radierea, intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la art. 158^2 alin. (1) din Codul fiscal, pot solicita înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari prin depunerera formularului 095, înainte de efectuarea achiziţiei.

Intrebare: Este necesara inscrierea in ROI pentru achizitia de servicii intracomunitare (de ex. reclame platite la Facebook sau Google)?
Raspuns: Potrivit art. 158^2 alin (1) lit. e), persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile au obligaţia înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari în cazul achiziţiilor intracomunitare de servicii, respectiv cele pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2).

Intrebare: Este necesara inscrierea in ROI pentru achizitii de marfuri, care nu depasesc valoarea de 10.000 euro/an ?
Raspuns: Dacă persoana impozabilă este înregistrată în scopuri de TVA potrivit art. 153, pentru a efectua achiziţii intracomunitare de bunuri este necesară înscrierea în ROI, înainte de efectuarea achiziţiei, indiferent de valoarea acestora.

Intrebare: Un PFA platitor de TVA, inscris in ROI presteaza servicii de consultanta in management catre o societate din Finlanda. Serviciile vor fi prestate atat pe teritoriul Romaniei (prin telefon, email) cat si pe teritoriul Finlandei. Se factureaza cu TVA sau fara TVA aceste servicii? Daca se alege facturarea cu TVA ce implicatii fiscale ar fi? Presupun ca i se refuza dreptul de deducere societatii din Finlanda, dar PFA-ul din Romania ar putea sa aiba probleme?
Raspuns: În cazul prestarilor de servicii, definitorie pentru facturarea serviciului este analiza prevederilor art. 133 precum şi a art 143. din Codul fiscal.

Intrebare: Daca un PFA neplatitor de TVA presteaza servicii de consultanta IT unui beneficiar din Norvegia, iar PFA-ul respectiv nu este inscris in ROI, se poate remedia aceasta problema fara consecinte negative asupra nici uneia dintre parti?
Raspuns: În Registrul operatorilor intracomunitari sunt cuprinse toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare. Deci trebuie să vă înregistraţi doar daca prestaţi servicii de consultanta IT către un stat membru al UE.

Raspunsurile au fost acordate in cadrul unei sesiuni de intrebari si raspunsuri care s-a derulat luni, 11.11.2015 pe pagina de facebook a ANAF.



Google analytics