Incompatibilitati in desfasurarea activitatii de consultanta fiscala
Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019 |
|
Astfel, avand in vedere necesitatea reglementarii cazurilor de incompatibilitate ale consultantilor fiscali si ale societatilor de consultanta fiscala in efectuarea activitatii specifice profesiei, Consiliul superior al Camerei a stabilit urmatoarele incompatibilitati:
Incompatibilitati generale
Consultantii fiscali persoane fizice sau societatile de consultanta fiscala sunt in situatie de incompatibilitate sa efectueze activitatea de consultanta fiscala, atunci cand exista orice fel de interes material, direct sau indirect, cu exceptia onorariilor cuvenite pentru munca prestata in aceasta calitate, respectiv:
a) se afla intr-o relatie angajat-angajator cu beneficiarul prestatiei;
b) exista o reprezentare a consultantului fiscal in organele de conducere, executive sau neexecutive, ale societatii beneficiare;
c) detin actiuni sau parti sociale, in nume propriu sau prin societate, la societatea beneficiara;
d) consultantul fiscal este ruda sau afin pana la gradul doi inclusiv cu administratorul sau actionarul care detine direct sau indirect controlul la societatea beneficiara;
e) beneficiarul prestatiei este actionar semnificativ la societatea de consultanta fiscala.
Consultantii fiscali persoane fizice sau societatile de consultanta fiscala sunt in situatie de incompatibilitate sa efectueze activitatea de consultanta fiscala atunci cand se afla intr-o situatie de incompatibilitate prevazuta de alta lege speciala.
Beneficiar inseamna orice persoana fizica sau juridica ce are calitatea de beneficiar final al activitatii de consultanta fiscala, in baza unui contract incheiat cu societatea de consultanta fiscala/consultantul fiscal persoana fizica. Nu sunt incluse in aceasta categorie societatile de consultanta fiscala beneficiare ale serviciilor prestate de catre consultanti fiscali persoane fizice colaboratori si/sau subcontractori, asociati, administratori, in cazul in care aceste societati nu sunt beneficiarii finali ai activitatii de consultanta fiscala.
Incompatibilitati speciale
Consultantii fiscali persoane fizice si societatile de consultanta fiscala se afla in situatie de incompatibilitate sa efectueze expertize judiciare in calitate de experti desemnati sau expertize extrajudiciare solicitate de autoritati publice, atunci cand au prestat orice alta activitate referitoare la perioada de timp comuna partial sau in totalitate cu perioada pentru care se doreste expertiza, pentru aceeasi persoana fizica sau juridica.
Consultantii fiscali persoane fizice care au si calitatea de experti contabili sau auditori financiari sunt incompatibili sa presteze activitati de consuntanta fiscala precum si sa realizeze expertize fiscale extrajudiciare la solicitarea autoritatilor publice, daca:
a) in calitate de experti contabili, au intocmit documente contabile si financiare, au efectuat expertiza contabila sau au intocmit si si-au asumat situatii financiare pentru perioada de timp comuna partial sau in totalitate cu perioada pentru care se doreste certificarea declaratiilor fiscale sau efectuarea expertizei judiciare in calitate de expert desemnat ori a expertizei extrajudiciare atunci cand este solicitata de autoritati publice, pentru aceeasi persoana fizica sau juridica;
b) in calitate de auditori financiari, au efectuat audit financiar pentru perioada de timp comuna partial sau in totalitate cu perioada pentru care se doreste certificarea declaratiilor fiscale sau efectuarea expertizei judiciare in calitate de expert desemnat ori a expertizei extrajudiciare atunci cand este solicitata de autoritati publice, pentru aceeasi persoana fizica sau juridica.
Societatile de consultanta fiscala sunt in situatie de incompatibilitate sa presteze activitatea de consultanta fiscala precum si sa realizeze expertize fiscale extrajudiciare la solicitarea autoritatilor publice, daca:
a) sunt intr-o relatie contractuala pentru realizarea auditului financiar, intocmirea documentelor contabile si financiare, efectuarea unei expertize contabile sau intocmirea situatiilor financiare cu persoana fizica sau juridica pentru care se doreste certificarea declaratiilor fiscale;
b) sunt intr-o relatie contractuala pentru realizarea auditului financiar, intocmirea documentelor contabile si financiare, efectuarea unei expertize contabile sau intocmirea situatiilor financiare cu persoana fizica sau juridica supusa unei expertize extrajudiciare la solicitarea unei autoritati publice.
Abtinerea
Consultantii fiscali persoane fizice si societatile de consultanta fiscala au obligatia sa se abtina de la efectuarea unei lucrari atunci cand constata inainte de incheierea contractului ca se afla intr-o situatie de incompatibilitate. In situatia in care persoana obligata la aceasta a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate dupa incheierea contractului de consultanta fiscala, este obligata sa faca de indata declaratie de abtinere, cu aratarea cazului de incompatibilitate si a temeiurilor de fapt care constituie motivul abtinerii.
Atentie! Nerespectarea obligatiei de abtinere reprezinta abatere disciplinara si se sanctioneaza cu suspendarea calitatii de membru al Camerei Consultantilor Fiscali pe o perioada de la 3 luni pana la un an.