Modificarea Codului muncii: Actele aditionale la CIM trebuie incheiate inainte sa produca efecte
Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019 |
|
MMJS propune ca modificarea contractelor de munca sa se faca prin acte aditionale incheiate inainte de data de la care incep sa produca efecte, nu in termen de 20 zile, lucratoare, asa cum se prevede in forma actuala a legii.
Contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor, modificarea unilaterala fiind posibila numai in cazurile si in conditiile prevazute de Codul Muncii.
Acest acord trebuie sa fie materializat intr-un inscris, respectiv in actul aditional la contractul individual de munca, insa, potrivit MMJS, acesta trebuie sa fie incheiat anterior producerii efectelor juridice ale modificarii si nu in 20 de zile lucratoare dupa producerea modificarii, efectele producandu-se pentru viitor si nu retroactiv, cum este stipulat in prezent.
In aceste conditii, modificarea contractelor de munca ar urma sa se faca inainte de data la care incep sa produca efecte, proiectul de lege mentionand ca
“Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3) in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, anterior producerii modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege”.
Alin (3) invocat anterior, respectiv elementele pentru modificarea carora este necesara incheierea unui act aditional inainte de a produce efecte sunt urmatoarele:
a) identitatea partilor;
b) locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri;
c) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;
d) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din Romania sau altor acte normative, precum si fisa postului, cu specificarea atributiilor postului;
e) criteriile de evaluare a activitatii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
f) riscurile specifice postului;
g) data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele;
h) in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;
i) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;
j) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;
k) salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;
l) durata normala a muncii, exprimata in ore/zi si ore/saptamana;
m) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;
n) durata perioadei de proba.
Modificarile sunt inca in forma de proiect si nu se aplica momentan.