Indemnizatia de crestere a copilului urmeaza sa fie plafonata
Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019 |
|
Daca in prezent indemnizatia de crestere a copilului se calculeaza la nivelul a 85% din veniturile nete realizate in ultimele 12 luni, Programul de convergenta al Guvernului pentru anii 2017 – 2020 prevede plafonarea acesteia la un nivel maxim.
Concret, “In vederea utilizarii eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestatii sociale ar fi oportuna plafonarea indemnizatiei pentru creșterea copilului (ICC) la un nivel maxim cuprins între 5.000 – 10.000 lei (…)”
Astfel, suma maxima pe care un parinte o poate primi in perioada in care se afla in concediu de crestere a copilului se va situa undeva intre 5.000 si 10.000 lei, ministrul muncii precizand ca “probabil ca cea mai potrivita va fi undeva la 8.000 lei, care este o suma foarte corecta.”
Statisticile, potrivit ministrului muncii, arata ca beneficiari in plata in luna martie sunt
– pana la 1.233 lei – 108.438 beneficiari;
– intre 1.234 – 3.400 lei – 39.700 beneficiari,
– intre 3.400 – 5.000 lei – 5.478 beneficiari,
– intre 5.000 – 10.000 – 3.504 beneficiari,
– peste 10.000 – 623 beneficiari.
Masura ar urma asadar sa afecteze un numar relativ mic de beneficiari, care insa obtin venituri mult peste medie.
Reamintim ca indemnizatia de crestere a copilului a mai fost platonata, pana in vara anului trecut, la 3.400 lei / luna (plafon fix).