Home > Resurse umane > Salariatii care nu au incheiat un contract de munca in forma scrisa vor putea face dovada angajarii prin orice mijloc de proba

Salariatii care nu au incheiat un contract de munca in forma scrisa vor putea face dovada angajarii prin orice mijloc de proba

June 14th, 2017


Un proiect de lege initiat de MMJS pentru modificarea Codului Muncii, odata intrat in vigoare, va permite salariatilor angajati fara forme legale (munca nedeclarata) sa faca dovada prestarii muncii prin orice mijloc de proba.

Manual politici și proceduri contabile - personalizat, editabil

Versiune nouă - actualizat Ianuarie 2019

7 domenii de activitate + versiune simplificată

Plasează o comandă ...





Un proiect de lege initiat de MMJS pentru modificarea Codului Muncii, odata intrat in vigoare, va permite salariatilor angajati fara forme legale (munca nedeclarata) sa faca dovada prestarii muncii prin orice mijloc de proba.

Munca nedeclarata, potrivit proiectului de lege, reprezinta:
a. primirea la munca a unei persoane fara incheierea contractului individual de munca in forma scrisa, in ziua anterioara inceperii activitatii.
b. primirea la munca a unei persoane fara inregistrarea raportului de munca in registrul general de evidenta a salariatilor cel tarziu in ziua anterioara inceperii activitatii.
c. primirea la munca a unui salariat in perioada in care acesta are contractul individual de munca suspendat.
d. primirea la munca a unui salariat in afara programului de lucru stabilit in cadrul contractelor individuale de munca cu timp partial.

In aceste conditii, aflat in situatia de a fi fost angajat fara contract de munca incheiat in forma scrisa, asa cum prevede legislatia la momentul actual, salariatul va face dovada prestarii muncii prin orice mijloc de proba, in ajutorul sau venind o alta modificare a Codului Muncii care prevede ca “in situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.

De altfel, desi nu se renunta la forma scrisa a contractului de munca, el ramanand actul care sta la baza relatiilor de tip salarial, se considera necesara abrogarea prevederii potrivit careia “Forma scrisa este obligatorie pentru incheierea valabila a contractului”, eliminarea conditiei ad validitatem si mentinerea conditiei ad probationem pentru forma scrisa a contractului individual de munca avand in vedere ca dovada existentei raportului de munca se poate face prin orice alt mijloc de proba.

In plus, tot modificare la Codul muncii, se prevede ca “Angajatorul are obligatia de a tine la locul de munca evidenta orelor de munca prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidentierea orei de incepere si a celei de sfarsit a programului de lucru, si de a supune controlului inspectorilor de munca aceasta evidenta, ori de cate ori se solicita acest lucru”.

Aceasta obligatie exista si in prezent dar mult mai sumar enuntata, respectiv “Angajatorul are obligatia de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspectiei muncii aceasta evidenta ori de cate ori este solicitat.”

 

Modificarile sunt inca in forma de proiect si nu se aplica momentan.



Google analytics